Campionatul Mondial 2026 se află deja în cea de-a treia zi. Antena 1, singurul post TV din România care difuzează meciurile de la turneu, a dat lovitura cu audiențele înregistrate în primele două zile. Ce borne a atins trustul Intact, și unde se situează meciurile jucate anterior din competiții precum Champions League sau campionatul României.
Toată planeta urmărește cu sufletul la gură meciurile de la Campionatul Mondial, iar românii nu fac rabat de la acest obicei. Chiar dacă partidele desfășurate până acum nu au oferit prea mult spectacol și nici nu au conținut nume de echipe populare printre suporterii autohtoni, Atena 1 a avut parte de audiență importantă. După ce a fost lider de audienţă între 22:02 şi 00:04, joi, 11 iunie, când s-a desfăşurat meciul Mexic – Africa de Sud, scor 2-0, și a avut nivelul targetului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, cu 8.7 puncte de rating şi 39,9% cotă de piaţă, postul trustului Intact a continuat să prospere.
A doua zi, partida Canada – Bosnia, scor 1-1, în care unul dintre marcatori a fost Jovo Lukic, golgheterul din România în ultimul sezon, înregistrat la rândul ei o audiență fabuloasă. Pe publicul comercial, bazat pe persoanele cu vârsta între 21 și 54 de ani, meciul a atins 7,9% rating. A fost liderul absolut al zilei de vineri, 12 iunie. Rivala Pro TV, în același interval, a înregistrat un rating de doar 3,3%.
Magia Campionatului Mondial, indiferent de meciul pe care îl pune pe tapet, este una deosebită. Fanii fotbalului din România au dus dorul turneului final, după ce ultima dată o vedeau pe Argentina campioană în urmă cu 4 ani. O comparație pe același target menționat mai sus, cel comercial, plasează meciul Canada – Bosnia la egalitate cu cele mai vizionate meciuri de fotbal din sezonul 2025-2026 în competiția din România.
Mai exact, ratingu-ul de 7,9% a mai fost atins doar de derby-ul FCSB – Rapid (2-1) și U Craiova – FCSB (2-1), devansând alte partide tari precum Rapid – FCSB (2-2 / rating 6,7%) sau FCSB – Dinamo (0-0 / 6,5%). Chiar și la nivel european, partida dintre cele două echipe naționale a eclipsat dueluri tari din Champions League precum finala PSG – Arsenal (1-1, 4-3 pen. / rating 6,2%), Bayern – PSG (1-1 / rating 5,3%) sau Bayern – Real Madrid (4-3 / rating 4,1%).