Antena 1 anunță un nou sezon al emisiunii Splash, vedete la apă, după 6 ani de pauză! Zeci de persoane publice care activează în domenii cu totul diferite vor demonstra abilitățile lor privind săriturile în apă și vor încerca să își depășească limitele.
Emisiunea are câteva reguli clare. În fiecare săptămână, concurenții vor trece prin antrenamente alături de instructorii de înot. Aceștia vor sări de pe platforme de 3, 5, 7 sau chiar 10 metri.
Performanțele lor vor fi notate de membrii juriului. Va fi notată săritura din punct vedere sportiv, dar și artistic. Jurații vor avea voie să acorde o singură notă fiecărui concurent.
În fiecare ediție, juriul va alege cel mai bun concurent în săritura în apă. Producătorii emisiunii nu au dezvăluit încă numele concurenților care vor face parte din noul sezon al show-ului de la Antenă, însă lista va fi cunoscută de telespectatori în curând.
Primul sezon al concursului a fost difuzat în vara anului 2013, al doilea sezon în 2014, iar al treilea în 2015. De atunci, Antena 1 nu a mai făcut niciun sezon al acestui show care a avut audiențe destul de bune.
Câștigătorii primelor trei sezoane au fost Piticu, ex-membru al trupei SIMPLU, Cosmin Soare și Vladimir Drăghia. Alți concurenți care s-au remarcat cu săriturile lor în apă în cele trei sezoane au fost Ionuț Pitbull Atodiresei, Cornel Păsat, Andreea Antonescu, Ruby, CRBL și Daniela Crudu.
Juriul a fost format în primul sezon din Daniel Buzdugan, Anda Adam și Cătălin Preda. Ajutoarele concurenților au fost Cosmin Seleși, Ozana Barabancea și Cătălin Preda.
În anul 2014, când s-a difuzat al doilea sezon, Buzdugan și Anda Adam au fost înlocuiți cu doi dintre mentorii concurenților din primul sezon.
Seleși și Barabancea au devenit noii jurați alături de Cătălin Preda, cei care i-a învățat pe concurenți tehnici de săritură și înot.
Show-ul a cunoscut schimbări și în privința prezentatorilor. Emisiunea a fost prezentată de mai multe vedete. Pepe, Roxana Vancea, Roxana Ionescu, Bianca Drăgușanu, Diana Munteanu și Alina Pușcaș s-au perindat pe rând ca prezentatori ai acestui concurs de sărituri în apă de-a lungul celor trei sezoane
Rămâne de văzut care vor fi vedetele din acest nou sezon!