Antena Stars este pe cale să lanseze un nou proiect în care două dintre cele mai cunoscute vedete din showbiz-ul românesc vor apărea într-un reality-show ce va face furori pe micile ecrane. Este vorba despre Francisca și TJ Miles, două celebrități care nu acum mult timp au avut o colaborare cu PRO TV. Filmările au început acum două zile, iar emisiunea se va axa pe momente speciale și personale din viața celor doi.
Fiind două dintre cele mai cunoscute vedete din România, Franciscaa și TJ Miles au marea șansă de a-și câștiga un renume pe micile ecrane într-o emisiune ce se va concentra doar pe relația lor, ce va fi difuzată pe Antena Stars.
În cadrul acesteia, cei doi vor avea ocazia de a împărtăși cu publicul unele dintre cele mai personale momente din viața lor conjugală, dat fiind că aceștia vor fi urmăriți și filmați în orice împrejurare: în căminul lor, la cântări și chiar mergând pe stradă.
Reality-show-ul va începe undeva pe la mijlocul lui octombrie, emisiunile vor apărea o dată pe săptămână, iar filmările vor avea loc aproape zilnic, o provocare ce se anunță destul de dificilă atât pentru cei doi cât și pentru echipa de filmare, care îi va urmări pe cei doi în toate locurile unde se vor deplasa.
Culmea este că amândoi, atât Francisca cât și TJ Miles, au devenit faimoși datorită canalului PRO TV, pe care se pare că acum îl lasă în urmă pentru Antenă, concurentul cel mai redutabil al celui mai cunoscut canal de știri și entertainment din România.
Francisca a ajuns pentru prima oară pe micile ecrane în cadrul emisiunii ”Vorbește lumea”, în urmă cu mai mult de aproape 4 ani, atunci când a înlocuit-o pe Viviana Sposub.
La acea vreme, în momentul în care s-a alăturat echipei ”Vorbește lumea”, Francisca a prezentat și vremea, lucru pe care l-a făcut cu deosebit entuziasm, deși la început vedeta a relatat că a avut emoții mari.
„Vreau să spun că atunci când eram micuţă, în preajma sărbătorilor de iarnă, aşteptam să îmi spună Busu că va ninge, vara aşteptam să îmi spună că va fi cald. Şi eram tare supărată când nu se întâmpla aşa. Acum sper să nu supăr niciun copil. Eu o să am grijă să ne distrăm, să fie cu veselie, cu voie bună. Acesta este scopul meu în această emisiune”, spunea atunci aceasta.
După aproape un an, Francisca a părăsit echipa de la ”Vorbește lumea” și l-a cunoscut pe TJ Miles, care la scurt timp după despărțirea acesteia de Bogdan Căplescu a devenit partenerul său romantic.
TJ Miles este unul dintre participanții concursului Survivor All Stars 2024, unul dintre cele mai cunoscute în televiziunea românească, și a fost chiar printre favoriții fanilor competiției care a fost câștigată de artistul Zanni.