Fotbal intern

“Am făcut pereche cu Balonul de Aur, acum sunt în România. Asta e viaţa!”

Anthony Le Tallec a vorbit despre perioada Liverpool, când a evoluat pentru una dintre cele mai galonate echipe ale Europei, şi a fost antrenat de nume mari, precum Rafa Benitez sau Gerard Houllier....
Autor: Alex Bradescu | 10.09.2017 | 19:48

Anthony Le Tallec a vorbit despre perioada Liverpool, când a evoluat pentru una dintre cele mai galonate echipe ale Europei, şi a fost antrenat de nume mari, precum Rafa Benitez sau Gerard Houllier. Atacantul care evoluează acum pentru Astra Giurgiu a explicat care e diferenţa între Edi Iordănescu şi foştii săi tehnicieni şi explică metodele prin care Benitez a făcut-o pe Liverpool cea mai bună echipă din lume.

“Cel mai bun antrenor pe care l-am avut a fost Rafa Benitez, la Liverpool! Era înnebunit după tactică! În fiecare zi vorbeam despre tactică şi despre faze fixe. Aveam câte zece scheme pentru fiecare situaţie! Le desena pe foaie şi le punea în vestiar înainte de meci, iar noi, jucătorii, trebuia să le învăţăm. Era greu pentru jucători să stea să îşi amintească fiecare schemă, dar după aceea mergeam şi câştigam foarte multe meciuri pe baza acestor scheme. După 5-6 ani mi-am spus: Benitez chiar era bun! Am câştigat Champions League datorită acestor scheme!Aveam o echipă bună, e adevărat, dar nu cea mai bună. Tactica a fost totul. Edi este un antrenor foarte tânăr şi foarte pasionat, lucrăm mult, vorbeşte mult şi cred că este foarte ambiţios. E bine că vorbeşte mult cu jucătorii, îmi place asta! Benitez? Cu el nu puteai discuta!” , a povestit le Tallec penru gsp.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Le Tallec şi “perechea” lui, Michael Owen

La formaţia engleză, Le Tallec a avut nu doar antrenori celebri, dar şi colegi intraţi în istoria fotbalului. Francezul a vorbit şi despre perechea sa din atacul “cormoranilor”, Michael Owen, care la acea vreme era câştigătorul Balonului de Aur, premiul pentru cel mai bun fotbalist al anului în fotbalul mondial. Le Tallec a povestit şi lucruri inedite din deplasările cu Liverpool.

“După ce am ajuns acolo, mi-am dat seama că este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Când am plecat în cantonament în Asia, oamenii dormeau în faţa hotelului doar ca să ne vadă 10 secunde! Era o nebunie! Când am plecat de la Liverpool mi-am spus: wow, ce club mare este! Cât timp am fost acolo, n-am realizat, eram şi foarte tânăr. Owen era Balon de Aur când am ajuns acolo! La primul antrenament s-au făcut perechi de câte doi şi Owen mi-a zis să facem echipă. Era Balon de Aur, incredibil… dar asta este viaţa, acum sunt în România” , a spus Le Tallec.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE