Anthony Lopes a vorbit despre rivalitatea cu Ciprian Tătărușanu: „Discutăm mult, muncim cu respect”

Andrei Bogdan Şchiopu   
în Fortuna
09/09/2019, 13:37
Anthony Lopes a vorbit despre rivalitatea cu Ciprian Tătărușanu: „Discutăm mult, muncim cu respect”
Ciprian Tătărușanu se luptă pentru un post de titular cu Anthony Lopes la Lyon. Sursă foto: sportpictures.eu

Anthony Lopes a vorbit pentru cotidianul francez L’Equipe despre relația pe care o are cu Ciprian Tătărușanu, rivalul său de la Olympique Lyon. Portarul a afirmat că între ei nu există nicio supărare și se ajută de fiecare dată când intervine o problemă. Portughezul a mai vorbit despre faptul că Tătărușanu se gândește foarte mult la echipa națională.

Anthony Lopes a vorbit despre rivalul său din poartă, Ciprian Tătărușanu

„Merge super-bine. Discutăm mult, muncim cu respect. El este la echipa naţională, se gândeşte la echipa naţională şi e mai bine aşa. Lucrurile au fost întotdeauna perfecte. Totul este foarte bine între noi”, a declarat Anthony Lopes.

Ciprian Tătărușanu nu stă la coadă doar pentru titularizarea la Olympique Lyon, el a fost surpins și la coada de la aeroportul „Henri Coandă” din București, pregătindu-se să se întoarcă în Franța la echipa de club. Portarul în vârstă de 33 de ani a fost eroul naționalei în meciul cu Spania, dar și cu Malta, în care a avut mai multe intervenții salvatoare.

  • 33 de ani a împlinit Ciprian Tătărușanu pe 9 februarie
Ciprian Tătărușanu la aeroportul „Henri Coandă” din București
Ciprian Tătărușanu la aeroportul „Henri Coandă” din București

Ciprian Tătărușanu a refuzat să vorbească despre Lyon la sfârșitul meciului cu Spania

Ciprian Tătărușanu a refuzat să dea mai multe detalii despre situația sa de la echipa de club, chiar dacă francezii îi promiseseră că va juca titular și Anthony Lopes va fi vândut: „Nu vreau să vorbesc prea mult de subiectul Lyon. Sunt jucătorul lor, avem un antrenor care a ales alt portar în defavoarea mea. Eu sunt profesionist, o să mă antrenez în continuare, sper să primesc o șansă și sigur voi profita”

Ciprian Tătărușanu a ajuns în vară liber de contract la Olympique Lyon. Ultima echipă pentru care a jucat a fost Nantes, tot din Ligue 1. Românul a avut evoluții foarte apreciate de-a lungul timpului în Franța și spera ca odată cu transferul la Lyon, forma sa bună să continue. Din păcate, Tătărușanu nu a fost titularizat până acum de antrenorul echipei, brazilianul Sylvinho.

  • 2.500.000 de euro este cota de piață a lui Ciprian Tătărușanu, conform transfermarkt.com
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles