Fotbal international

Antoine Griezmann și-a pus vestiarul în cap! Colegii de la Barcelona nu-l mai suportă

20.01.2021 | 13:00
Antoine Griezmann sia pus vestiarul in cap Colegii de la Barcelona nul mai suporta
ADVERTISEMENT

Barcelona a uitat să mai câștige trofee, iar frustrarea fotbaliștilor a atins cote nebănuite. Antoine Griezmann nu digeră eșecul cu Bilbao și arată cu degetul către coechipierii din defensivă.

Ultima înfrângere a Barcelonei, scor 2-3, în finala Supercupei Spaniei a declanșat un veritabil război intern. Francezul Antoine Griezmann, autorul celor două goluri ale catalanilor în disputa cu Athletic Bilbao, nu a suportat ratarea unui nou obiectiv și a declarat, imediat după finală, că defensiva a fost punctul slab al echipe sale.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă nu a pronunțat niciun nume, colegii lui știu că s-a referit la portarul Ter Stegen, atunci când a spus: ”Ne-am apărat foarte rău și n-am vorbit pe teren, pentru a corecta erorile, sunt detalii importante la orice echipă. Cineva trebuie să strige, să atragă atenția”.

E recidivist, dar Koeman îl apără

Declarațiile francezului i-au înfuriat pe colegii de vestiar dar, pentru moment, conflictul a fost înăbușit chiar de antrenorul Ronald Koeman care, la rândul lui a criticat abilitățile defensive, conform football-espana.net.

ADVERTISEMENT

În ciuda celor două goluri marcate în finala Supercupei, Antoine Griezmann este departe de eficacitatea pe care a arătat-o pe vremea când evolua pentru ”Plăpumari” (porecla celor de la Atletico Madrid). Dacă pe teren francezul înscrie mai rar, acesta punctează ori de câte ori are ocazia în presa din Spania.

În ultimul an Griezmann a intrat în conflict cu mai mulți coechipieri, între care și Lionel Messi. Diario Gol nota, în vara anului trecut, că cei doi au fost la un pas de bătaie, iar antrenorul de atunci al Barcelonei, Quique Setien, ar fi trebuit să se intervină între cei doi pentru a nu se ajunge la un conflict fizic.

ADVERTISEMENT

Singur împotriva tuturor

Titular incontestabil în echipa blaugrana, Antoine Griezmann marchează destul de rar pentru Barcelona, iar acest lucru este pus de specialiști pe seama faptului că francezul și vedeta echipei, Lionel Messi, evoluează pe același post. Nu doar vestiarul nu-l mai suportă pe Griezmann. Nici suporterii echipei de pe Camp Nou nu sunt convinși că transferul francezului a fost unul reușit.

Antoine Griezmann a ajuns la Barcelona în vara anului 2019 când a fost achziționat pentru 120 de milioane de euro, de la Atletico Madrid. În primul sezon la Barca, francezul a bifat 35 de partide în La Liga și a marcat de nouă ori. În acest campionat, Griezmann a juca în 17 meciuri și a înscris 5 goluri.

ADVERTISEMENT

Din cauza relației proaste pe care o are cu colegii săi, francezul a fost propus la un moment dat celor de la PSG, pentru un schimb cu Neymar. Însă, mutarea a căzut din cauză că gruparea din capitala Franței nu a ajuns la un accord cu Barcelona în privința sumei de bani pe care catalanii urmau să o achite în plus în această tranzacție.

ADVERTISEMENT