Antonela Roccuzzo a reacționat după ce Leo Messi a marcat golul cu numărul 100 pentru Inter Miami. Fotomodelul care are milioane de urmăritori pe social media a recurs la un singur cuvânt, dar tot a primit numeroase mesaje.
Leo Messi (39 de ani) a fost din nou decisiv pentru Inter Miami. Argentinianul a marcat golul cu numărul 100 în tricoul formației americane în victoria cu Cruz Azul, scor 2-0. Performanța a venit într-o seară specială pentru starul argentinian, care a cucerit alături de echipa sa și primul trofeu din acest an.
Starul argentinian a deschis scorul în minutul 24 și i-a oferit pasa decisivă lui Casemiro în minutul 81, pentru golul de 2-0. Astfel, formația din Statele Unite ale Americii a cucerit Campeones Cup, trofeu disputat anual între câștigătoarea MLS Cup din sezonul precedent și echipa ce se impune în competiția mexicană Campeon de Campeones.
Evenimentul grandios a fost văzut din tribune și de soția atacantului. Antonela Roccuzzo îi este alături la toate meciurile și nu a lipsit nici de această dată. Îmbrăcată într-o ținută sport, frumoasa șatenă și-a arătat susținerea și printr-o reacție scurtă și la obiect. A folosit un singur cuvânt pentru a descrie victoria fotbalistului.
„Campioni”, a notat partenera lui Leo Messi, pe Instagram. Postarea este însoțită de mai multe imagini, dar și de momentul în care sportivul dă golul cu numărul 100 pentru Inter Miami. Vedeta s-a declarat fericită, mai ales că starul a pierdut finala Campionatului Mondial, în vară, în fața Spaniei.
„Ce frumos e să-i vezi fericiți”, „Felicitări” sau „Dumnezeu să te binecuvânteze” sunt o mică parte dintre comentariile lăsate de fani pe pagina de socializare a frumoasei șatene Antonela Roccuzzo. Un alt internaut i-a transmis vedetei: „Prea multe staruri sub același acoperiș. Felicitări!”.
A evoluat în Campionatul Mondial 2026 și a avut numeroase evoluții impresionante. Leo Messi are un palmares interesant în fotbalul internațional și mulți cred că are șanse mari să cucerească premii inedite. Balonul de Aur este unul dintre acestea. L-a câștigat de 8 ori până acum, în anii 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021 și 2023.
Lista candidaților de anul acesta este una lungă. Cuprinde 30 de nume din lumea fotbalului. Printre ei se află Jude Bellingham (Real Madrid/ Anglia), Pau Cubarsi (Barcelona/ Spania) și Marc Cucurella (Real Madrid/ Spania). Favoriți mai sunt și Ousmane Dembele (PSG/ Franța) și Luis Diaz ( Bayern Munchen/ Columbia), însă David Beckham are alt nume în minte.
„Lionel Messi ar trebui să câștige Balonul de Aur. Probabil a fost cel mai bun jucător de la Cupa Mondială, ultimul său an a fost incredibil. Nu există nimeni la 39 de ani care să facă asta și mai ales la acest nivel”, a declarat fostul jucător britanic, la finalul partidei în care fotbalistul din Argentina și-a adjudecat un nou trofeu, cu Inter Miami.
🚨🗣️ David Beckham:
„LIONEL MESSI SHOULD WIN THE BALLON D’OR. He was probably the BEST PLAYER in the WORLD CUP, his last year was incredible.
THERE’S NO ONE AT 39 YEARS OLD DOING THAT AND AT THAT LEVEL”.pic.twitter.com/Ub3SGH07OG
— MessiXtra (@MessiXtraHQ) September 17, 2026