Life

Antonia, anunț emoționant despre fiica sa Maya și rolul de mamă: ”Mă cuprind emoțiile”

Antonia și-a deschis sufletul și a vorbit extrem de sincer despre fiica sa, Maya, care locuiește în Italia alături de fostul soț, Vincenzo Castellano. Vedeta a lăsat un mesaj emoționant despre rolul de mamă.
27.06.2021 | 15:28
Antonia anunt emotionant despre fiica sa Maya si rolul de mama Ma cuprind emotiile
Antonia, anunț emoționant despre fiica sa Maya și rolul de mamă: ”Mă cuprind emoțiile”. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Cântăreața simte enorm lipsa fiicei sale pe care reușește să o vadă destul de rar. Cu toate acestea artista este puternică și merge mai departe și pentru cei doi băieți, Dominic și Akim.

Frumoasa brunetă în vârstă de 32 de ani a lăsat să se înțeleagă că îi este foarte greu să fie mamă la distanță, însă luptă pentru a reveni totul la normal în viața ei și pentru a o avea alături pe Maya mai mult.

ADVERTISEMENT

Antonia simte dorul fiicei sale. Ce a transmis legat de Maya

„Viața m-a pus în situații incomode, dar indiferent de ceea ce mi se întâmplă, o să fiu mereu acolo pentru copiii mei, să lupt pentru ei și să am grijă de ei.

Este greu să fii mamă pentru trei copii, de vârste diferite și stadii diferite…în special pentru că trebuie să fiu părinte de la distanță pentru unul dintre copiii mei.

ADVERTISEMENT

Doamne, cât de dificil e și cât de tare doare. Și, da, îmi fac griji că nu fac totul bine și mă cuprind emoțiile, iar anxietatea preia controlul.

Totodată, simt că nu este drept, dar încerc să fac să fie bine. Sper din inimă că și ei mă iubesc la fel de mult precum sufletul, trupul și inima mea îi iubesc pe ei.

ADVERTISEMENT

Mai sper că într-o zi viața mea se va întoarce la normal”, este mesajul emoționant lăsat de Antonia pe InstaStory.

Antonia, mesaj de încurajare pentru mame: ”Continuați”

Iubita lui Alex Velea nu s-a oprit aici cu dezvăluirile și a mărturisit că încearcă să fie puternică pentru fiica sa. Frumoasa brunetă este conștientă că nu este singura mamă în impas, de aceea și-a deschis sufletul.

ADVERTISEMENT

Artista este apăsată zilnic de dorul pentru fiica sa, dar are un sfat pentru toate femeile care trec prin aceeași situație ca a ei. Antonia le transmite mamelor să nu se oprească și să meargă mai departe.

„Am scris asta pentru că este ceva ce mă apasă în fiecare zi din viața mea și este realitatea. Totodată, am scris-o pentru că știu că sunt multe mame în impas.

Continuați! Vă descurcați foarte bine! Dumnezeu vă iubește!”, a completat cântăreața pe Instagram, postarea fiind scrisă în limba engleză.

ADVERTISEMENT