Antonia dispusă să-l ierte pe Lino Golden? Mesajul care dă semne de împăcare

Alexa Serdan   
în Stiri mondene
20/10/2020, 20:20
Antonia dispusă să-l ierte pe Lino Golden? Mesajul care dă semne de împăcare
Antonia dispusă să-l ierte pe Lino Golden? Mesajul care dă semne de împăcare. Sursa foto: Instagram.com

Antonia și iubitul ei, Alex Velea, s-au certat în ultima vreme cu Mario Fresh și Lino Golden, ambele tabere lansând acuzații dure. Nu a fost uitată nici Alexia Eram, fiica celebrei prezentatoare de la Pro TV, Andreea Esca, care se află de partea tinerilor care până de curând erau „protejații” lui Velea.

Frumoasa brunetă a lansat o serie de acuzații dure și mesaje acide, însă se pare că este dispusă să ierte. Fostul model a lăsat garda jos în privința „fiilor” iubitului ei și dă semne că ar vrea să liniștească apele. Sau cel puțin așa reiese dintr-o postare făcută în mediul online.

Îndrăgita artistă susține că ar putea ierta o anumită persoană care i-a greșit în această viață, dar asta nu înseamnă că acel om se mai poate întoarce alături de ea. Aici, Antonia, ar putea face referire la Lino Golden, tânărul de 22 de ani fiind cel care a spus cele mai urâte cuvinte la adresa ei și a fostului său mentor.

Antonia vrea să-i ierte pe Lino Golden și Mario Fresh? Ce a postat

„Iertarea nu cere și reconectarea. Poți ierta de cineva și încă să nu vrei să ai de-a face cu ei”, a scris bruneta pe una dintre rețelele sale de socializare, relatează spynews.ro.

Antonia nu a ezitat să-și spună punctul de vedere despre scandalul în care a fost implicat iubitul ei, Alex Velea. Cântăreața i-a ținut mereu partea, mărturisind în mediul online că este dezamăgită de cei doi băieți care s-au dovedit a fi „falși”.

Neînțelegerile dintre Alex Velea și cei doi băieți, Lino Golden și Mario Fresh, ar fi multe, însă se pare că toate au un numitor comun, Alexia Eram. Tânăra ar fi principalul motiv pentru care artiștii au ajuns să rupă orice fel de legătură, Antonia neavând-o deloc la suflet pe fiica Andreei Esca, însă iubitul Antoniei a venit cu o altă explicație.

„Una dintre probleme e că ei și-au dorit să rămână în Golden Boy Society doar noi trei: eu, Lino și Mario. De la început, și Lino, și Mario, au știut dorința mea de a-i ajuta și pe alții să-și îndeplinească visul.

Însă Lino și Mario când au dat de faimă și atenție au uitat de aceste lucruri. Prin acțiunile lor au dat dovadă că nu mai vor să facă parte din Golden Boys Society. Punctul culminant a fost atunci când ei m-au obligat să investesc în anumite proiecte ale lor în care eu nu am crezut.

Puteam să mă opun din punct de vedere contractual, dar n-am făcut-o. Ei au niște obligații contractuale față de mine, dar de azi înainte sunt liber de contract”, și-a spus Alex Velea partea de adevăr într-un vlog postat pe Youtube.

Închide ×