Antonia, două procese intentate! Declaraţia artistei

Cantareata a marturisit ca o doare situatia in care se afla cu familia fostului sot care o priveaza de momente unice in viata fiicei sale....
02.11.2014 | 08:31
Antonia doua procese intentate Declaratia artistei
ADVERTISEMENT

Cantareata a marturisit ca o doare situatia in care se afla cu familia fostului sot care o priveaza de momente unice in viata fiicei sale.

 „Eu am două dosare. Pare dur ce o să zic. Un dosar e de răpire a copilului şi se judecă în Italia. Căci eu pot să merg să-mi văd copilul, dar nu e de ajuns, vreau să îl iau şi la mine acasă, să-l învăţ şi despre familia de aici. Până la urmă, e pe jumătate româncă. Celălalt e pentru custodie şi pentru divorţ, care se judecă împreună aici, unde ne-am şi căsătorit. Copilul fiind născut în Italia, e mai complicat. Certificatul ei e făcut acolo, ea are cetăţenie în ambele ţări, având părinţi de două naţionalităţi diferite.
media_141478367838366400
Daca ţi-e frică, nu ai nimic de câştigat. Nu mă gândesc că se va întâmpla ceva rău. Tot ce am făcut eu a fost după despărţirea mea. Legal, încă sunt căsătorită, pentru că formalităţile durează. Dar, sufleteşte şi moral, relaţia mea de acum a început când cea dinainte deja se încheiase. Şi nu se încheiase cu vreo dramă, cu vreun plec pentru că tu m-ai înşelat. Subiectul e controversat, căci eu mi-am refăcut viaţa prima, într-un timp scurt. Şi de aici, replicile ca sigur din cauza ta ai divorţat, ca să fii cu celălalt! Dar nu aşa a fost”, a marturisit Antonia pentru one.ro.
“Lumea se uită şi judecă. Totuşi, trebuie să ţinem minte că fiecare are povestea lui, cu greşelile lui, şi că nu e frumos să arăţi cu degetul, nimeni nu e în măsură să o facă. Eu nu-mi doresc să stea copilul meu fără tată, nu sunt eu cea care impune să stea numai cu mine. Oricum, în zilele noastre nu prea se mai dă custodie unică, numai dacă celălalt părinte a făcut ceva extrem de grav. La mine, situaţia e diferită pentru că familia lui stă în Italia, iar eu – aici. Maya va trebui să fie mai mult cu un părinte, căci va începe în câţiva ani şcoala. E ca şi cum ar fi custodie unică, deşi nu e. Dar, fie că o să câştig sau o să pierd, eu o să am drepturile mele ca mamă, pe care nu poate să mi le ia nimeni”, a mai adaugat vedeta Kanal D.

De dragul Mayei, Antonia speră că ea şi familia Castellano vor reuşi să depăşească neînţelegerile şi dorinţele de răzbunare, în caz că acestea ar exista de vreo parte:

ADVERTISEMENT

„Eu nu înţeleg această situaţie, nici nu sunt răzbunătoare. Dacă ei au o problemă, sper să o rezolvăm. Crede-mă că eu nu mi-am imaginat că se va întâmpla aşa. Omul cu care am fost e o persoană foarte liniştită. Însă în orice relaţie, când te desparţi, ambii sunt răniţi. Şi eu am suferit, la fel şi el. Atât că unul suferă mai mult. Tot ce contează e ce e mai bine pentru copil. Şi, nu ştiu dacă e OK să o zic, dar se pare că binele pe care ei au crezut că i-l fac fiicei mele e să o ţină acolo, iar eu doar să o pot vizita oricând. De fapt, aici e drama. Dar nu trebuie să fie dramă, dacă decizi să nu fie. Uneori, am impresia că vor să o ţină departe de adevăr, să nu vadă că eu îmi refac viaţa. Uită că fiecare îşi reface viaţa. Numai că unul mai repede decât celălalt. Suntem tineri. Eu am 25, el are 27 de ani, nu ai cum să stai singur. Iar, pentru că eu mi-am refăcut viaţa înaintea lui, nu înseamnă că sunt un exemplu negativ pentru copilul meu sau că îi fac rău. Ca părinte, şi mai ales despărţit, trebuie să te gândeşti şi la copil. Pe cine aduci în jurul lui? Nu o să stau cu vreun psihopat. Sunt aspecte logice. Totuşi, dacă vrei să fii rău, poţi spune tot felul de lucruri. Dar, dincolo de toate, nu cred că are nimeni dreptul să-ţi ia copilul.”

În toate fotografiile cu Maya, pe care Antonia le postează pe Facebook, amândouă par fericite. Îmi povesteşte cum, cu delicateţe, i-a spus fetiţei adevărul. „Copiii văd, simt şi nu e bine să îi ţii departe de adevăr. Eu mă văd cu un psiholog şi ştiu că, în astfel de cazuri, unul dintre părinţi trebuie să-i spună copilului ce se întâmplă, el trebuie să ştie că părinţii lui nu mai sunt împreună, dar că îl iubesc la fel de mult.”

ADVERTISEMENT

Stând de vorbă cu ea, îi descoperi, dincolo de apariţiile uneori extravagante de pe scenă, o latură maternă pe care, orice vei mai auzi despre ea, nu te vei mai putea îndoi că o are. În sinea ei, şi ea simte că e o mamă bună. Deşi sunt momente când… „Nu ştii ce e în capul meu. Explodează. Sunt atâtea bârfe din care numai eu ştiu adevărul şi oamenii care vor să mă creadă. Am momente când mă întreb: de ce nu mă crede nimeni că pot să am grijă de copilul meu? Tot aud răutăţi: Antonia nici nu are grijă de copilul pe care îl are deja şi se apucă să facă altul. Nici nu mi s-a dat copilul, ca să pot să am grijă de el!”

Sursa: www.wowbiz.ro

P: 120.000 € va asteapta lunar in Cazinoul Sportingbet. O oferta noua in fiecare zi!