Universitatea Craiova încearcă să-și revină din forma mai puțin bună pe care a arătat-o în ultima vreme, dar Laurențiu Reghecampf nu va avea o misiune ușoară. Oltenii sunt debusolați, iar tehnicianul trebuie să-și implementeze ideile de joc într-un timp cât mai scurt.
După primele trei etape din acest sezon al Ligii 1, Știința a obținut doar trei puncte, contabilizând o victorie (1-0 cu FC Argeș) și două înfrângeri (1-4 cu FCSB și 1-2 cu FC Botoșani).
Laurențiu Reghecampf își definitivează staff-ul la Universitatea Craiova. După ce i-a adus alături de el pe Cristi Ţermure, Viorel Dinu, dar şi pe preparatorul fizic, Bogdan Merişanu, „Reghe” a luat decizia și ca antrenorul cu portarii Florin Tene să vină în Bănie.
FANATIK a anunțat în exclusivitate plecarea lui Robert Tufiși de la Craiova, dar și aducerea fostului antrenor cu portarii de la Astra Giurgiu, Ionuț Boșneag. Se pare că acesta nu va mai continua să îi antreneze pe goalkeeperii Științei, astfel că Tene a fost soluția lui Reghecampf.
Florin Tene îi va pregăti pe David Lazar, Mirko Pigliacelli și Denis Rusu în următoarea perioadă și va trebui să gestioneze o situație complicată, după ce italianul Pigliacelli a pierdut locul de titular, iar comportamentul său nu este unul obișnuit.
Tene a făcut parte din lotul echipei naționale la Campionatul European din 1996 și a jucat pentru toate cele trei mari cluburi ale Bucureștiului, Steaua, Dinamo și Rapid. După retragerea din cariera de jucător, acesta a devenit antrenor de portari și a trecut pe la nenumărate cluburi din România și străinătate, fiind unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Laurențiu Reghecampf.
După ce a fost eroul Universității Craiova în meciul cu CFR Cluj din Supercupa României, Mirko Pigliacelli a mai bifat doar trei partide, fiind înlocuit în poartă de David Lazar. Laurențiu Reghecampf, noul tehnician, a vorbit despre situația italianului.
„Lazar a apărat bine, dă siguranță și era normal să mă gândesc la el după meciul cu FCSB. Acolo echipa a luat 4 goluri, nu dau vina pe Mirko, dar pentru mine decizia este să apere Lazar.
Mirko este plătit, este jucător profesionist și trebuie să își facă treaba cum o fac ceilalți. Nu există un contract în care să scrie că trebuie să fie titular,” a declarat acesta într-o conferință de presă.
De asemenea, patronul Mihai Rotaru a comentat și el asupra subiectului: „Pigliacelli nu e rezervă. A fost un meci rezervă. Noi avem doi portari valoroși, unul este Lazar, care este al doilea portar la echipa națională, dupa Niță, care a avut două sezoane excepționale și pe Pigliacelli, care este un portar extraordinar și care a apărat 100% din meciuri în ultimii doi ani.
Avem doi portari valoroși, care este mai bun va apăra. Este decizia antrenorului principal, care se consultă cu antrenorul de portari. Avem doi portari valoroși. Cine mai are doi portari de talia lui Lazar și Pigliacelli?”, a declarat Mihai Rotaru la PRO X.