Gest de milioane! Antrenorii din Coreea de Nord, surprinşi în timp ce îi încurajau pe sportivii din Sud la Olimpiadă

PyeonChang, Jocurile Olimpice 2018, FOTO

Jocurile Olimpice au rolul de unificarea a Coreei de Sud şi a Coreei de Nord, iar acest lucru a ieşit din nou în evidenţă în cadrul unei curse de schi fond.

Doi antrenori din Coreea de Nord au apărut pe traseul cursei de 15 km + 15 km schiatlon, în timp ce îl susţineau pe un reprezentat al Coreei de Sud, într-un gest care demonstrează din nou faptul că cele două ţări îşi doresc unificarea.

Kim-Eun-ho, fondistul din Coreea de Sud, a fost descalificat în cele din urmă în proba desfăşurată duminică, după ce a fost prins din urmă de către liderul cursei. În ciuda prestaţiei modeste şi a frigului pătrunzător, Kim a fost susţinut pe traseu de către doi antrenori din Coreea de Nord.

Cele două ţări au avut contact oficial cu ocazia Jocurilor Olimpice după 2 ani de pauză

Jocurile Olimpice de la PyeonChang au adus oficialii celor două ţări faţă în faţă, într-o ceremonie oficială după 2 ani. Coreea de Nord şi Coreea de Sud au ajuns la un acord pentru a  participa la deschiderea întrecerii sub steagul Coreei unificate.

Oficialii celor două ţări au ajuns şi la un acord comun prin care echipa de hochei  pe gheaţă să fie reprezentată de sportive din ambele ţări, sub steagul Coreei unificate.   Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in şi Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, au dat mâna şi în timpul ceremoniei de deschidere.