Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Antrenorul campion cu FCSB îi dă dreptate lui Neluțu Varga. „Se pot lua 18 milioane de euro pe Louis Munteanu!”

Laurențiu Reghecampf a comentat în direct la FANATIK SUPERLIGA potențialul transfer al lui Louis Munteanu de la CFR Cluj. Patronul Neluțu Varga solicită 18 milioane de euro în schimbul atacantului.
24.07.2025 | 16:15
Antrenorul campion cu FCSB ii da dreptate lui Nelutu Varga Se pot lua 18 milioane de euro pe Louis Munteanu
Laurențiu Reghecampf crede în transferul de 18 milioane de euro a lui Louis Munteanu. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Louis Munteanu este cel mai curtat jucător din SuperLiga. Fotbalistul a fost golgheterul campionatului în stagiunea precedentă, iar patronul Neluțu Varga solicită 18 milioane de euro în schimbul lui. Ce spune Laurențiu Reghecampf despre posibila mutare.

Laurențiu Reghecampf îi dă dreptate lui Neluțu Varga. „Se pot lua 18 milioane de euro pe Louis Munteanu!”

În cadrul FANATIK SUPERLIGA, noul analist Laurențiu Reghecampf a transmis că este posibil ca CFR Cluj să încaseze 18 milioane de euro pe Louis Munteanu, jucătorul fiind încă tânăr și a demonstrat în stagiunea precedentă că este foarte valoros. Cât despre „dubla” cu Lugano, fostul antrenor de la FCSB consideră că șansele sunt egale, 50-50%.

ADVERTISEMENT

„(n.r. – Louis Munteanu este jucător de 18 milioane de euro?) Știi cum este la fotbal? Patronii, în general, cer mai mult ca să își obțină ceea ce își doresc. Din punct de vedere fotbalistic, Munteanu este un jucător foarte bun.

Depinde în ce zonă pleacă. Nu cred că suma dintre 10-15 milioane de euro, sau 18 milioane de euro este o sumă mare. Cred eu că orice club serios care își dorește un jucător încă tânăr poate oferi acest preț, acesta nefiind foarte scump.

ADVERTISEMENT

„Șansele de calificare cu Lugano sunt de 50-50%”

(n.r. – Ți se pare că 18 milioane de euro este un preț pe care îl poate atinge CFR?) Orice este posibil! Franța este un campionat foarte greu, nu este deloc ușor de jucat. Noi putem să ne dăm cu părerea, dar nu putem să știm cum se va comporta un jucător.

ADVERTISEMENT

Ca fizic, el are un fizic foarte bun. Este un jucător care se pretează la contact, dar campionatul Franței este foarte greu, întâlnești jucători puternici acolo. Cred eu că se va descurca.

ADVERTISEMENT

Nu știu dacă CFR Cluj va trece de Lugano, este greu. I-am văzut pe CFR în două meciuri, nici ei nu s-au legat 100%. Au avut ghinionul să piardă câțiva jucători… Șansele sunt de 50-50%. Nu am urmărit Lugano, nu știu exact la ce nivel sunt”, a declarat Laurențiu Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf crede în transferul lui Louis Munteanu pe 18 milioane de euro