Acuze la adresa lui Dică: ”Joacă-l, tată, pe Alibec 90 de minute!”

SPECIAL FANATIK
Andrei Dicu   
in Stiri sportive
28/03/2018, 10:36
Acuze la adresa lui Dică: ”Joacă-l, tată, pe Alibec 90 de minute!” GALERIE FOTO

Încercarea de a găsi explicaţiile crizei prin care trece Denis Alibec a dus FANATIK.RO la Mangalia, acolo unde a fost descoperit, a crescut şi s-a format capriciosul atacant al echipei lui Gigi Becali. „Ghidul” în lumea secretelor lui Denis ne-a fost Ion Căciularu, antrenorul juniorilor lui Callatis Mangalia.

Ion Căciularu este cel care, observând calităţile de marcator ale lui Denis Alibec, l-a folosit, încă de la început, în postura de atacant. Acum, deşi drumurile i-au despărţit, tehnicianul de 66 de ani rămâne apropiat de fostul său elev şi a încercat să identifice pentru FANATIK.RO cauzele care l-au adus pe Alibec în dizgraţia lui Nicolae Dică şi nu numai a lui.

Antrenorul care l-a crescut pe Alibec acuză

Domnule Ion Căciularu, cum comentaţi declinul lui Denis Alibec, care durează de ceva vreme?

– Cred că el însuşi s-a forţat, jucând accidentat. Din dorinţa de a juca, starea lui proastă s-a înrăutăţit. Apoi, a urmat o perioadă de pauză. Cred că şi de aici i se trage. E dificil să revii la forma sportivă care te-a consacrat, după o perioadă lipsită de jocuri şi fără o pregătire la intensitate normală. N-aţi văzut, chiar şi la Euro a jucat accidentat! Ulterior, a stat mult pe tuşă, din pricina problemelor de la genunchi şi foarte probabil, a reintrat nerecuperat. Din punct de vedere fizic şi fiziologic, corpul uman nu mai răspunde la aceiaşi parametri de efort ca în perioada în care erai pregătit în proporţie de sută la sută. În plus, se pare că nici atmosfera de la echipă nu este optimă. Cred că oamenii care conduc FCSB, şi în primul rând antrenorul Dică, nu au destulă răbdare cu el.

Cum explicaţi izbucnirile sale, precum cea din meciul cu CFR Cluj?

– Am văzut şi eu acea ieşire… Dar cred că aici e şi vina conducătorilor Stelei, în speţă a lui Dică. Păi, dacă vrei să ajuţi un jucător, oferă-i încredere! Să simtă că-l titularizezi, să joace şi el 90 de minute şi să capete curaj. Dacă tot timpul îl înlocuieşti, cum să mai capete încredere? De aici pleacă animozităţile…

Totuşi, Gnohere, de exemplu, nu joacă nici el 90 de minute, dar marchează tot timpul…

– Fireşte, nu neagă nimeni acest lucru. Dar dacă vrei să ajuţi un fotbalist, dă-i şansa să joace măcar un meci până la capăt, să simtă că încă mai ai speranţe în privinţa lui. Nu am nimic cu „Bizonul”, Doamne fereşte, e golgeterul echipei şi al campionatului. Dar, cu CFR Cluj, Dică putea să joace cu doi atacanţi. Care era problema? Se pare că şi-au pierdut răbdarea cu Denis, iar frustrările lui se accentuează. Pentru că el vrea, se dăruieşte fizic şi psihic…

„Dacă ai prieteni păguboşi, e de rău!”

Consideraţi că are nevoie de consiliere psihologică?

– S-ar putea. Nu ştiu ce anturaj are, pentru că depinde foarte mult şi de felul în care e sfătuit în afara progamului. Pentru că, dacă ai prieteni păguboşi, e de rău… Dar am încredere în el, pentru că e puternic din punct de vedere mental. Cred că atunci când îşi va reveni în proporţie de sută la sită din punct de vedere psihic, lucrurile vor sta altfel.

Kilogramele în plus reprezintă marele său handicap?

– Şi mie mi se pare că e supraponderal. Nu ştiu care e problema lor, la club, din acest punct de vedere, de nu reuşesc să-i dea de capăt…

Când l-aţi cunoscut, fuma?

– La 16 ani? Nu…

În copilărie avea acelaşi temperament?

– Deloc. Era cuminte, liniştit, nu crea probleme din punct de vedere disciplinar. Chiar mă surprinde acum, „la bătrâneţe” ca să zic aşa, când ar trebui să fie mai copt la minte… Dar, probabil, lucrurile astea au apărut şi din pricina influenţei anturajului.

A fost un puşti răsfăţat?

– Nu. Îi cunosc familia dinainte ca Denis să se nască. În perioada de început, părinţii l-au ajutat din toate punctele de vedere, dar nu l-au răsfăţat.

Impactul mediatic a contribuit la conul de umbră în care a intrat

Ce alte pasiuni avea, în afara fotbalului?

– Pe vremea aceea copiii nu aveau alte pasiuni, extra-fotbalistice. Spre exemplu, când eu făceam preselecţii, veneau câte o sută de copii. Acum, apar câte patru, cinci… Şi să revin la Denis… Cred că şi impactul mediatic a contribuit la decăderea lui. Toată lumea dă în el, mass-media scrisă, televiziunile, toţi au pretenţii mari de la Alibec, însă criticile i-au făcut mai mult rău decât bine. Ascult moderatorii şi câteodată mă apucă râsul de ce aud şi de cine îl ciritică…

Avea vreo poreclă?

– Nu. Alibec şi colegii lui, cei născuţi în perioada ’90-’91, au venit într-un grup masiv. Se tachinau, dar nu se poreclau. Eu le mai puneam porecle, dar el a scăpat…

Plecarea la o vârstă fragedă la un club precum Inter Milano i-a dăunat?

– Probabil, faptul că a mers în Italia de la o vârstă fragedă, fără familie, nu i-a făcut bine. Aşa se întâmplă, mai ales când eşti puţin labil psihic şi ai anumite probleme de adaptabilitate. Există mari jucători ai lumii care s-au lovit de probleme de adaptare. Nu ştiu cu cine a mers la Milano, cine i-a stat alături, dar culmea e că la echipa „primavera” s-a descurcat. Mai târziu i-a fost mai greu, când s-a pus problema să treacă la echipa mare a lui Inter. De fapt, încă de atunci, l-am sfătuit să se ducă la o echipă mai mică şi să joace în meciuri oficiale. Dacă nu joci în meciuri oficiale apare un dezavantaj din punct de vedere mental.

„I-am spus că o să decidă cine bate «11 metri» când va deveni antrenor!”

Vă amintiţi o întâmplare cu Denis Alibec în prim plan?

– Numai una?! O mulţime… La un meci, de exemplu, primisem al doilea penalty. El a pus mâna pe minge, ca să execute tot el. Însă eu am indicat alt jucător, aşa că, evident, Denis s-a supărat. Dar m-am supărat şi eu… I-am spus că o să decidă el cine o să bată loviturile libere când va deveni antrenor!

Acum vă mai caută?

– Nu ne-am mai văzut demult. Când a venit ultima dată la Mangalia, eu eram plecat din oraş. În schimb, ne trimitem, chiar des, sms-uri. Îi urez succes înaintea meciurilor şi îi ofer mici sfaturi, dar nu intrăm niciodată în „bucătăria” clubului.

S-a spus despre Alibec că este „condamnat” la FCSB. Sunteţi de acord?

– Poate, într-adevăr, cu ghilimelele de rigoare, dar nu-mi permit verdicte… La 27 de ani nu e târziu să revii. Gândiţi-vă că vorbim despre un jucător pe care, atunci când marca, unii aşa zişi „specialişti”, care dau cu piciorul în minge şi se duce mingea în spatele lor, îl ridicau în slăvi. Eu cred că până la vară o să fie bine. Voi lua legătura cu el, ca să aflu exact ce simte.

Ce l-aţi sfătui, dacă aţi vorbi astăzi?

– Să se pregătească, fiindcă este un tip serios. Şi să fie mai echilibrat, pentru că la vârsta lui e cazul să se reechilibreze singur, ca şi individ. Prea mult apleacă urechea în faţa criticilor şi asta îl strică…

Consideraţi că, spre deosebire de alţi jucători cu personalitate, precum Budescu, a fost tratat de antrenori sau de Gigi Becali în mod diferit?

– Mi-e greu să mă pronunţ. Din punct de vedere mental, Budescu e un alt tip de personaj. Aici apar diferenţele. Alibec e mai impulsiv, această însuşire face parte din bagajul lui nativ. Cei doi sunt complet diferiţi ca mentalitate…

Despre tentaţia banului şi… tatuaje

Banii şi tentaţiile Bucureştiului şi-au pus amprenta asupra evoluţiilor sale?

– Banul îşi pune amprenta asupra ta şi când îl ai, şi când nu-l ai. Ar putea fi şi asta o problemă, în ce-l priveşte pe Denis, dar, din câte ştiu, nu merge prin cluburi şi nu face… figuri.

A devenit celebru şi graţie tatuajelor…

– Ei, da! S-a luat după ăia din Occident! Acolo a văzut prima oară aşa ceva, că pe aici nu se prea purtau. Când a jucat în Italia a „prins” boala asta…

Cum este privit Alibec de foştii coechipieri şi de lumea fotbalului din Mangalia?

– Rămâne cel mai bun reprezentant al fotbalului din oraşul nostru, de foarte mulţi ani. Dar părerile mai sunt şi împărţite. În majoritate covârşitoare, însă, lumea are încredere în el.

Se spune că, deşi nu dă randament, este curtat, din ţară şi din străinătate. Ce tip de campionat i se potriveşte?

– Cred că în Marea Britanie s-ar simţi cel mai bine. Pentru că, la forţa şi la dăruirea lui, s-ar adapta imediat. În Premier League, spre exemplu, marcajul nu e „la sânge”, om cu om, ci se face în zonă. Şi din acest motiv, cred că s-ar descurca acolo.

Practic, ce e de făcut cu Denis Alibec?

(râde…) – În primul rând, eu îi doresc să-şi revină, din punct de vedere fizic. Şi dacă i-ar ieşi şi acţiunile personale… Cred că dacă staff-ul tehnic al FCSB i-ar oferi mai mult suport, situaţia ar fi alta. E posibil să fi fost şi lipsit de noroc, pentru că dacă o dai de zece ori în bară şi meciul se termină cu scorul de 0-0, cine e vinovat? Atacantul! Un singur milimetru te-ar putea ajuta! Dacă mingea intră în plasă, toată lumea e cu tine, ca la nuntă!

Dacă v-aţi transforma în „oracol”, ce viitor i-aţi prevede?

– Până în vară îşi va reveni. Nu joc la pariuri, dar simt că trebuie să se metamorfozeze…

„Era un introvertit de mic, dar promitea mult băiatul. De la început a jucat pe postul de atacant. E un golgheter înnăscut. Are piciorul stâng foarte bun”

„Faptul că a mers în Italia de la o vârstă fragedă, fără familie, nu i-a făcut bine. Aşa se întâmplă, mai ales când eşti puţin labil psihic şi ai anumite probleme de adaptabilitate”

„Sfatul meu pentru Denis este să se pregătească la fel de intens şi dacă joacă, şi dacă nu joacă, deşi ştiu că aşa va face oricum fiindcă este un tip serios. Şi să fie mai echilibrat, pentru că la vârsta lui e cazul să se reechilibreze singur, ca şi individ. Prea mult apleacă urechea în faţa criticilor şi asta îl strică”

37 de meciuri a jucat Denis Alibec pentru FCSB, în care a marcat 12 goluri şi a dat 9 pase de gol

23 de tatuaje are Denis Alibec, ultimul, un câine cu semnul interzis pe partea din spate a gambei stângi, făcându-l în luna ianuarie