„Antrenorul de genii” a fost condamnat, după ce în vara anului trecut a fost prins în timp ce viola un copil de 14 ani. El a primit nu mai puțin de 13 ani și trei luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, fiind obligat să plătească victimelor sale suma de 100.000 de euro.
Kristof Lajos a fost trimis în judecată la începutul acestui an. Potrivit avocatului părților vătămate, Adrian Cuculis, condamnarea bărbatului a fost dată pe fond, iar acțiunea în despăgubiri civile a fost admisă parțial.
Lajos a încercat să își diminueze pedeapsa prin denunțarea unor presupuși traficanți de droguri. Cu toate acestea, instanța nu a admis denunțurile și nu a ținut cont de declarații în calcularea pedepsei.
„Antrenorul de genii”, în vârstă de 39 de ani, a ajuns în fața oamenilor legii la începutul anului 2025, după ce a fost prins când viola un băiat de 14 ani. El a fost trimis în judecată pentru această faptă, însă nu se cunoaște cu exactitate numărul de acte materiale.
Avocatul Adrian Cuculis a declarat anterior că necunoașterea numărului de fapte „derivă din faptul că, deşi erau plângeri multiple pe numele acestui profesor, doar una dintre plângeri a fost abordată cu adevărat serios, atunci când lui Lajos i-au fost montate camere video în apartament”.
Cunoscut ca profesor pentru copiii abandonați, el însuși fiind crescut în centrele Protecției Copilului, Lajos a fost premiat în repetate rânduri, chiar și la nivel internațional. A primit chiar și Premiul de Excelenţă în Educaţie şi Mentorat la IG Award Ceremony, pentru Amias Small School, un proiect prin care copiii dotați se bucură de educație.
„Antrenorul de genii” condamnat pentru viol spunea că el aplică un sistem educațional unic, adaptat copiilor cu dizabilități de învățare, ADHD, ADD sau autism.
Pentru a se apropia de copilul pe care l-a violat, Lajos i-ar fi oferit haine, sume de bani și alte diverse bunuri. Astfel l-a determinat să se îndepărteze de familia sa, despre care ajunsese să creadă, la îndemnul „profesorului”, că este toxică. Așa i-a cultivat încrederea în el, ajungând să îl abuzeze.