După două victorii în fața campioanei FCSB, Shkendija a pierdut pe teren propriu prima manșă cu Qarabag, scor 2-3, dar antrenorul a promis să schimbe tactica și să încerce întoarcerea calificării.
În conferința de presă premergătoare meciului cu Qarabag, din manșa secundă a turului 3 preliminar al Champions League, Jeton Beqiri a fost întrebat de ce formația sa a fost mai precaută la jocul tur cu azerii, decât în ”dubla” cu FCSB.
Tehnicianul campioanei Macedoniei de Nord a recunoscut că jocul nu s-a ridicat la nivelul celui din turul anterior, însă a mărturisit că și adversarul a fost de o calitate superioară și cu mai multă prospețime fizică.
”Am încercat să dăm tot ce avem mai bun. Mai ales în prima repriză, Qarabag a jucat mai bine. Noi ne-am simțit în urmă din punct de vedere fizic. Dar în a doua repriză am evoluat mai bine. Am avut și ocazii de a marca. Sunt de acord că de data aceasta vom juca mai agresiv și mai ofensiv. Pentru că nu avem nimic de pierdut”, a declarat Beqiri, conform sport.ro.
Partida Qarabag – Shkendija, din manșa secundă a turului 3 preliminar al Champions League, este programată marți, 12 august, de la ora 19:00, pe Tofiq Bahramov Republican Stadium din Baku.
Învingătoarea acestei duble va juca în play-off, ultima fază înainte de intrarea în grupa unică, cu câștigătoarea întâlnirii dintre Ludogoreț Razgrad și Ferencvaros. În turul din Bulgaria, cele două formații au terminat la egalitate, scor 0-0.
Presa din Macedonia de Nord a fost impresionată de forța arătată de Qarabag la jocul tur și a notat faptul că azerii sunt mult peste The New Saints și FCSB, formații pe care Shkendija le-a eliminat în tururile anterioare.