Confruntarea de la Arad nu a avut un deznodământ așa cum își doreau fanii gazdelor, iar scorul de pe tabelă a arătat în final egalitate, 0-0.
Antrenorul celor de la Csikszereda, Robert Ilyeș, s-a declarat extrem de supărat, după ce echipa sa nu a profitat de omul în plus: ”Din păcate iarăși avem aceeași problemă, nici nu pot să mă bucur de acest rezultat. Ținând cont că am jucat cu un om în plus trebuia să facem mai multe, mai ales în a doua repriză când nu am reușit să avem controlul. Am avut multe contraatacuri și chiar am riscat să pierdem și acest punct pe care nu îl meritam.
Nu se poate așa ceva. Sunt jucători care nu joacă mult și atunci când le dai șanse să joace, nu se pun în slujba echipei, să fii puțin mai umil, să pui osul la treabă. Eu nu pot să conduc așa o echipă. Intri și riști să driblezi, să faci numai contraatacuri la mișto. E ceva de neimaginat în momentul de față.
Acesta a continuat: „Dacă ne uităm la ultimele rezultate, e îmbucurător că legăm meciuri în care nu pierdem. E păcat că dacă nu câștigăm, nu avem mai multă încredere, rămânem în subsolul clasamentului. Ații strâng puncte și noi rămânem jos. Când am jucat 11 contra 11, jocul a fost echilibrat. A avut și UTA câteva situații. Per total, trebuia să facem mai mult. Dacă nici cu un om în plus… Nu s-a văzut aproape deloc. Ei s-au motivat mai mult. Nu am avut decât două ocazii. Nu pot să continui în halul ăsta cu unii jucători care își bat joc de echipă”,a declarat Robert Ilyeș.
Adrian Mihalcea a făcut o scurtă radiografie a partidei pe care echipa sa a terminat-o cu un egal: „Ne-am complicat în repriza a doua. Începusem relativ bine prima parte a jocului. Le-am spus să nu desconsiderăm orice echipă, totul se joacă pe teren. E o reacție bună în a doua repriză, în 10. Noi am avut și o bară, dar și câteva acțiuni de a marca.
E păcat că nu înțelegem că dacă muncești cu jumătate de măsură, jumătate de măsură primești. Trebuie să fim mult mai atenți, cu toate coatele ridicate, pentru că se dau cartonașe. Bine că nu am pierdut și avem jumătate de pahar plin. Nu știu ce să zic despre eliminare. Tot regulamentul este interpretabil. Totul e în funcție de interpretarea arbitrului. Se pare că am uitat să câștigăm.
E o perioadă în care pare că nu avem plăcerea de a juca de la început. Lupta nu se termină astăzi, vom continua. Important e să analizăm foarte bine ceea ce am greșit. Trebuie să fie și ei mai raționali (n.r. jucătorii). Nu văd nimic pierdut, suntem într-o poziție ok. Un punct pe fiecare meci, pentru a spera la mai mult, nu sunt de ajuns”, a spus Adrian Mihalcea.