Sport

Antrenorul din SuperLiga, suspendat de Comisia de Disciplină a FRF! Criza de nervi din weekend i-a fost fatală

Comisia de Disciplină a stabilit sancțiunile pentru echipele din Superliga României. FCSB, Dinamo și Rapid au fost amendate. Nici Eugen Neagoe nu a scăpat.
19.02.2025 | 16:22
Antrenorul din SuperLiga suspendat de Comisia de Disciplina a FRF Criza de nervi din weekend ia fost fatala
Eugen Neagoe a fost suspendat după criza de nervi de la meciul cu FCSB. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Comisia de Disciplină a stabilit mai multe sancțiuni după ultimele incidente care au avut loc în Superliga României. Rapid, FCSB și Dinamo au fost sancționate cu amenzi. În plus, Eugen Neagoe, antrenorul celor de la Gloria Buzău, a aflat câte etape va sta în tribune.

Eugen Neagoe și-a aflat suspendarea. Antrenorul de la Gloria Buzău, sancționat după meciul cu FCSB. Câte etape va sta în tribună

Eugen Neagoe a fost eliminat în meciul cu FCSB din Superliga României. El a protestat la adresa deciziilor arbitrilor, iar la final a adus acuzații. A fost suspendat pentru două etape de Comisia de Disciplină.

ADVERTISEMENT

„AS FC Buzău vs. FC FCSB – Eliminare Neagoe Eugen (antrenor FC Buzău) – În temeiul art. 53.1 din RD, se sancționează antrenorul Neagoe Eugen cu suspendare pentru două meciuri și penalitate sportivă de 320 lei”, se arată pe site-ul LPF.

Eugen Neagoe: „Nu l-am înjurat, nu i-am făcut nimic. La orice gest, cartonaş”

„Abia aştepta băieţaşul ăsta. Să se atingă un jucător şi să dea penalty clar. Cu mine vorbea în engleză, m-am crucit. Şi-a cerut scuze. Sunteţi nebuni, eu sunt român, vorbeşti în engleză cu mine, nebunule?

ADVERTISEMENT

Nu l-am înjurat, nu i-am făcut nimic. La orice gest, cartonaş. Ridici mâna, cartonaş. Vine, poc, imediat. Să nu cumva să îi deranjezi. I-ai terminat. Nu vreau să vorbesc mai multe, că abia aşteaptă oamenii”, a declarat Eugen Neagoe după meciul cu FCSB.

Cluburile din capitală nu au scăpat de amenzi. Cum au fost sancționate FCSB, Rapid și Dinamo

În plus, cluburile FCSB, Rapid și Dinamo au fost și ele sancționate de Comisia de Disciplină pentru incidentele din tribune. Amenzile se ridică până la 7.500 de lei.

ADVERTISEMENT

„ACS SC Oțelul Galați vs. FC Rapid 1923 – Incidente – În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.b din RD, se sancționează clubul FC Rapid 1923 cu penalitate sportivă de 7.500 lei.

ADVERTISEMENT

FC FCSB vs. ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Incidente – În temeiul art. 83.7 din RD, cu aplicarea art. 12, 14 Bis și 15 din RD, se sancționează clubul FC FCSB cu „Avertisment” și penalitate sportivă de 5.000 lei.

SC Dinamo vs. FCV Farul Constanța – Incidente – Termen 26.02.2025″, se mai arată în comunicatul Ligii Profesioniste de Fotbal.