Fotbal intern

Antrenorul lui AS Roma, impresionat de Ianis Hagi! “Un jucător interesant”

14.08.2018 | 11:22
Antrenorul lui AS Roma, impresionat de Ianis Hagi
ADVERTISEMENT

Antrenorul lui AS Roma, impresionat de Ianis Hagi. Mijlocaşul de 19 ani a părăsit-o în iarnă pe Fiorentina şi s-a întors la Viitorul, însă fiul “Regelui” este în atenţia mai multor cluburi după prestaţiile din primăvară. Eusebio Di Francesco, antrenorul formaţiei din capitala Italiei, a declarat că Ianis Hagi este un jucător interesant, acelaşi lucru spunându-l şi despre unul dintre fundaşii lui CFR Cluj.

“Un jucător interesant român este fiul lui Hagi, Ianis, şi aş spune şi de fundaşul dreapta al echipei din Cluj, Cristi Manea”, a declarat Eusebio Di Francesco într-un interviu pentru prosport.ro. Antrenorul lui AS Roma a vorbit şi despre Adrian Stoian, fotbalist alături de care a lucrat la Pescara. “Adrian Stoian este un jucător pe care l-am dorit foarte mult la Pescara, pe vremea când eram antrenor acolo. L-am văzut pe Adrian jucând la echipa Primavera şi m-a impresionat pentru că avea calităţi de-a dreptul importante”, a mai precizat tehnicianul italian.

Antrenorul lui AS Roma, impresionat de Ianis Hagi

Antrenorul lui AS Roma, impresionat de Ianis Hagi. Fotbalistul de 19 ani se află în vizorul lui Standard Liege, iar scouterii belgieni l-au urmărit la meciul Vitesse – Viitorul 3-1, din turul doi preliminar din Europa League. Recent, Cristian Bivolaru a susţinut că Ianis Hagi ar putea să plece în această vară. Interes concret există dinspre mai multe cluburi, au existat și niște oferte. Până în momentul de față nu s-a finalizat nimic, așa că el va continua cu noi. Dar asta nu înseamnă că nu poate apărea ceva pe parcurs. Probabil că va conta prestația lui în meciurile din cupele europene. Să nu uităm că, după meciul cu Racing Luxemburg, vom juca mai mult ca sigur o “dublă” manșă cu Vitesse Arnhem și lumea se va concentra probabil pe aceste meciuri”, declara în iulie directorul general al Viitorului.

ADVERTISEMENT

După evoluţiile bune din ultimul timp, Ianis Hagi şi-a prelungit contractul cu Viitorul, la fel ca Denis Drăguş şi Tudor Băluţă. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului din Ovidiu. “În urma evoluțiilor foarte bune din acest an, FC Viitorul le-a prelungit cu cinci ani contractele jucătorilor Ianis Hagi, Denis Drăguș și Tudor Băluță. Ianis Hagi (19 ani) – a avut un an excelent, fiind desemnat cel mai bun jucător din play-off. Denis Drăguș (19 ani) – tânărul atacant este cel mai în formă jucător al momentului (5 goluri și un penalty obținut în cele șase partide disputate în toate competițiile în acest sezon). Tudor Băluță (19 ani) – a fost convocat la echipa națională de seniori, pentru care a și debutat în partida amicală dintre România și Chile, scor 3-2”, au anunţat conducătorii Viitorului.

În Serie A, Ianis Hagi a bifat doar două prezenţe la Fiorentina, după ce a debutat pentru formaţia “viola” la 18 ani, pe 23 octombrie 2018, într-un meci cu Cagliari. Mijlocaşul ofensiv a mai bifat 19 prezenţe pentru echipa a doua a clubului, unde a marcat şapte goluri.

ADVERTISEMENT
Antrenorul lui AS Roma, impresionat de Ianis Hagi
Antrenorul lui AS Roma, impresionat de Ianis Hagi
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERN
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 866. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri