Sport

Antrenorul lui Dunajska Streda îi contrazice pe Dică și Becali. ”Florinel Coman este în Germania”

Adrian Gula, tehnicianul lui Dunajska Streda, spune că are informații că declarațiile legate de revenirea pe teren a lui Florinel Coman în meciul de joi din Conference League sunt doar ”tactici” ale oficialilor FCSB.
11.08.2022 | 10:56
Antrenorul lui Dunajska Streda ii contrazice pe Dica si Becali Florinel Coman este in Germania
Adrian Gula, antrenorul lui Dunajska Streda, nu crede în recuperarea miraculoasă a lui Florinel Coman și susține că nu este vorba decât despre o ”tactică” a adversarului. Foto: facebook FCSB
ADVERTISEMENT

Florinel Coman s-a accidentat în jocul tur cu Dunajska Streda din turul trei preliminar al Conference League. De altfel, jucătorul a fost schimbat la pauza meciului câștigat de FCSB cu 1-0.

Și dacă s-a vorbit inițial de câteva săptămâni de inactivitate, acum se spune că jucătorul care a fost desemnat căpitanul echipei după plecare lui Florinel Tănase este refăcut. Și ar putea apărea în meciul de mâine. Tehnicianul slovacilor de la Dunajska Streda crede, însă, că este vorba doar despre o ”tactică” a celor de la FCSB.

ADVERTISEMENT

”Coman, din informațiile pe care le avem noi, e în Germania”, spune Adrian Gula

”Florinel Coman are ruptură, cred că va sta între 5 şi 6 săptămâni. A făcut RMN, din păcate l-am pierdut pentru o perioadă mai lungă”, declara, Nicolae Dică, după ce medicii și-au dat verdictul în ceea ce privește accidentarea jucătorului suferită în meciul tur cu Dunajska Streda.

Câteva ore mai târziu, căpitanul roș-albaștrilor a plecat de urgență la Belgrad. A ales să se trateze la controversata Marijana Kovacevic, un ”vraci” la care obișnuiesc să apeleze fotbaliștii!

ADVERTISEMENT

Însoțit de Marius Ianuli, Florinel a ajuns în capitala Serbiei, vineri. Și a început imediat recuperarea. Iar luni se vorbea deja despre o recuperare miraculoasă. Leziunea care avea inițial o lungime de 18 centimetri se redusese la doar 5.

Între timp, din tabăra FCSB a fost anunțată recuperarea completă, chiar de către patronul Gigi Becali, într-o intervenție în direct la Pro Arena.

ADVERTISEMENT

”Florinel Coman va juca joi! E miracol, Marijana şi-a facut şi ea cruce, a zis că nu a văzut aşa ceva, că s-a recuperat prea repede”, a spus Becali.

Informația a fost confirmată și de antrenorul Nicolae Dică.  ”Florinel se întoarce astăzi de la Belgrad. Sunt şanse să fie în lot.

ADVERTISEMENT

Știți bine că nu e primul jucător care merge în Serbia și joacă după câteva zile. Îmi aduc aminte că au fost o gramadă de fotbaliști din România. Și eu am fost în Serbia și după trei zile am jucat, a declarat Nicolae Dică.

Antrenorul lui Dunajska Streda, Adrian Gula, spune însă că este vorba doar despre o încercare a celor de la FCSB de a-și induce în eroare adversarii.

”Pentru mine nu e important dacă adversarul are un jucător în plus sau în minus. Dacă vorbim despre Coman, din informațiile pe care le avem noi, el e în Germania și încă se tratează.

Dacă până mâine reușește să ajungă și să evolueze, foarte bine, dar eu nu știu așa ceva. Astea-s tactici și anumite practici pe care adversarul le folosește să ne inducă în eroare. Asta nu ne împiedică să evoluăm mâine așa cum știm noi mai bine”, a spus Gula la conferința de presă de dinaintea partidei.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 3,00 este cota pentru „cartonaşu roşu în meci” la FCSB – Dunajska Streda. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: