Antrenorul lui Guimaraes a comentat strategia FCSB: “Nu se vede că sunt în criză! Vor neapărat în grupe și dau tot ce au mai bun”

Marian Popovici   
in Europa League
23/08/2019, 13:14
Antrenorul lui Guimaraes a comentat strategia FCSB: “Nu se vede că sunt în criză! Vor neapărat în grupe și dau tot ce au mai bun”
Antrenorul lui Guimaraes a comentat strategia FCSB Nu se vede că sunt în criză! Vor neapărat în grupe și dau tot ce au mai bun

FCSB și Vitoria Guimaraes au încheiat la egalitate, scor 0-0, în manșa tur din play-off-ul Europa League. Roș-albaștrii au dominat meciul, însă nu au putut înscrie la ocaziile bune pe care și le-au creat și totul se va decide în returul din Portugalia. Florinel Coman a trimis în bară în prima repriză, în timp ce Bogdan Planic a avut un gol anulat în debutul meciului. 

Antrenorul lui Guimaraes a comentat strategia FCSB: “Bagă cei mai buni jucători și toate eforturile în aceste meciuri”

După meci, antrenorul lusitanilor, Ivo Vieira, a fost mulțumit cu remiza albă și de faptul că totul se va decide la retur. Întrebat de reporterul FANATIK dacă FCSB i s-a părut ca o echipă aflată în criză, antrenorul lui Guimaraes a comentat strategia roș-albaștrilor pentru Europa:

“Nu se vede că ar fi în criză. Da, știu despre seria negativă din campionat, dar toată atenția lor este pe Europa League. Vor neapărat să se califice în grupe și bagă cei mai buni jucători și toate eforturile în aceste meciuri.

De aceea nu mi se pare o echipă în criză, mai ales că FCSB are o mare tradiție europeană, au deja peste 10 meciuri în picioare în acest sezon și va fi dificil în retur. Este o echipă periculoasă”, a spus Vieira.

Antrenorul lui Guimaraes a comentat strategia FCSB Nu se vede că sunt în criză! Vor neapărat în grupe și dau tot ce au mai bun (2)
Antrenorul lui Guimaraes a comentat strategia FCSB Nu se vede că sunt în criză! Vor neapărat în grupe și dau tot ce au mai bun FOTO: Ovidiu Popescu in meciul de fotbal dintre FCSB si Vitoria Guimaraes, din cadrul Ligii Europa, desfasurat pe Stadionul Marin Anastasovici

FCSB, un nou antrenor pe banca roș-albaștrilor

Pentru FCSB a fost ultimul meci cu Vergil Andronache pe banca tehnică. Vineri dimineața a fost prezentat oficial noul antrenor al echipei, Bogdan Argeș Vintilă. Până la retur, FCSB va juca duminică seara, de la ora 21:00 cu Gaz Metan Mediaș. În campionat, roș-albaștrii sunt pe locul 11 cu 4 puncte obținute în primele 6 etape.

Returul dintre Vitoria Guimaraes și FCSB va avea loc joi, de la ora 22:00, în Portugalia. Este meciul din play-off care începe la cea mai târzie oră. Roș-albaștrii au nevoie de o victorie sau o remiză cu goluri pentru a se califica în grupele competiției.

  • 5 victorii a obținut FCSB în acest sezon în toate competițiile
  • 5 play-off-uri la rând în competițiile europene a pierdut FCSB (perioada 2014-2018)

 

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles