Tottenham a mai bifat un eșec, fiind învinsă de Manchester United, scor 0-2. Radu Drăgușin a început pe bancă meciul de pe Old Trafford. El a intrat în minutul 32, în locul lui Odobert, schimbarea fiind forțată de faptul că Romero a fost eliminat, după un fault dur asupra lui Casemiro.
A fost abia al patrulea meci al lui Drăgușin, după revenirea pe teren, la finalul perioadei de absență cauzată de operația de ligament încrucișate. Românul nu pare a se afla printre favoriții antrenorului său, dar nici viitorul acestuia nu sună prea bine.
Asta deoarece, Thomas Frank este oficial cel mai slab antrenor din „Big Six” al epocii moderne – și are statistici chiar mai slabe decât Ruben Amorim, fostul antrenor al lui Manchester United.
Antrenorul lui Spurs are cel mai mic număr de puncte pe meci și cel mai mic procentaj de victorii dintre toți antrenorii din „Big Six” (Chelsea, Arsenal, Manchester United, Manchester City, Tottenham și Liverpool) care au la activ zece sau mai multe meciuri în Premier League.
Analiza exclude antrenorii interimari, precum și cei de la Manchester City înainte de preluarea clubului de către investitorii din Abu Dhabi.
În cele 25 de meciuri pe care le-a condus – toate în acest sezon – Frank a acumulat doar 29 de puncte. Echipa sa se află în jumătatea inferioară a clasamentului, la doar șase puncte distanță de West Ham, care ocupă locul 18, în zona retrogradării.
Spurs riscă să fie atrasă într-o luptă delicată, pentru evitarea retrogradării, cu Leeds, Nottingham Forest și Crystal Palace. Iar azi poate cădea pe locul 15 în clasament, dacă cei de la Crystal Palace scot măcar un punct din deplasarea de la Brighton.
După ce a pierdut cu 0-2 în fața lui United, pe Old Trafford, Tottenham a bifat al șaptelea meci consecutiv fără victorie, în Anglia. Seria neagră se extinde la o victorie din zece jocuri și doar două din 16.
După ce Ange Postecoglou a “reușit” să termine doar pe locul 17 în sezonul trecut, danezul Frank se descurcă, de fapt, mai prost decât predecesorul său. Postecoglou a câștigat totuși Europa League în al doilea sezon, sacrificând Premier League și concentrându-se pe meciurile europene.
Deși cu Frank pe bancă, Tottenham a terminat grupa unică a Ligii Campionilor pe locul 4, calificându-se direct în optimi, șansele ca londonezii să câștige trofeul suprem din fotbalul european intercluburi sunt destul de mici.
Chiar și perioada nefastă de 22 de meciuri fără victorie a lui Graham Potter la Chelsea a fost mai bună decât a lui Thomas Frank. Danezul a câștigat doar 28%, cu o medie de doar 1,16 puncte pe joc, un procent mai mic incluisv decât cel al lui Ruben Amorim, dat afară de la Manchester United.
Frank a devenit extrem de nepopular în nordul Londrei (cel puțin în rândul fanilor Tottenham), iar viitorul său nu se anunță ușor. Urmează vizita echipei Newcastle, urmată de un meci cu rivalii de la Arsenal, care sunt în mare formă.
Thomas Frank 1,16 puncte/per meci
Ruben Amorim 1,23 puncte/per meci
Roy Hodgson 1,26 puncte/per meci
Graham Potter 1,27 puncte/per meci
Ange Postecoglu 1,37 puncte/per meci
Mark Hughes 1.44 puncte/per meci
Nuno Espirito Santo 1,50 puncte/per meci
Kenny Dalglish 1,51 puncte/per meci
Frank Lampard 1,52 puncte/per meci
Ralf Rangnick 1,54 puncte/per meci