Meciul dintre Glasgow Rangers și Tottenham Hotspur, din runda a 6-a a UEFA Europa League, s-a încheiat cu un rezultat de egalitate între cele două formații. Antrenorul Ange Postecoglou a fost scos din sărite de unul dintre jucătorii săi, pe care l-a schimbat la pauza duelului de pe Ibrox.
Radu Drăgușin a fost titular și a jucat tot meciul cu Glasgow Rangers, din etapa cu numărul șase a UEFA Europa League. Internaționalul român a avut o prestație bună în defensiva englezilor, chiar dacă formația din Premier League a primit gol.
Un alt jucător însă l-a scos din sărite pe Ange Postecoglou. Este vorba despre Timo Werner, care a stat pe teren doar 45 de minute. Germanul a fost înlocuit la pauză cu Dejan Kulusevski, iar antrenorul lui Tottenham a avut cuvinte dure la adresa fotbalistului care a trecut pe la RB Leipzig și Chelsea.
„Nu a jucat deloc aproape de nivelul la care ar fi trebuit. Nu este acceptabil pentru mine. I-am spus lui Timo. Este un internaţional de seniori, un internaţional german, iar în momentul în care se află acum, nu este ca şi cum am avea multe opţiuni.
Vreau cel puţin ca toţi să iasă şi să dea totul pe teren. Da, performanţa sa pe teren în prima repriză a fost inacceptabilă.
Avem nevoie ca toată lumea să contribuie, inclusiv el, pentru că noi nu avem profunzimea de a lăsa oamenii deoparte dacă au rezultate slabe. Avem nevoie ca ei să-şi joace rolul, în special jucătorii cei mai experimentaţi.
Când le cer jucătorilor tineri să facă lucruri mari, aştept un anumit nivel de performanţă din partea jucătorilor mai experimentaţi şi nu a fost cazul astăzi”, a declarat Ange Postecoglou.
După această remiză de pe Ibrox, Tottenham Hotspur a ajuns la cota 11 în faza principală a UEFA Europa League și este pe locul 9, la egalitate de puncte cu Glasgow Rangers și cu campioana României FCSB.