Mircea Rednic e liber de contract din luna septembrie a acestui an. Antrenorul român a rezistat o perioadă scurtă de timp la Standard Liege și acum a vorbit public despre situația cu care s-a confruntat la clubul din Belgia.
Antrenorul român a încheiat colaborarea cu Standard Liege după doar 5 etape. Rezultatele înregistrate de echipa din Belgia au fost sub măsura așteptărilor, iar conducerea a decis să încheie înțelegerea cu Mircea Rednic.
Acum însă, antrenorul vorbește despre motivele rupturii. Din ce se pare, situația la Standard nu era cea mai profesionistă. Mircea Rednic a declarat că un oficial al clubului a încercat să se implice mult prea mult în gestionarea echipei.
Mai mult, antrenorul român spune că a fost acuzat pe nedrept în presa din Belgia că ar dormi între antrenamente. Mircea Rednic a precizat că a plecat de la echipă întrucât nu reușea să pregătească așa cum ar fi vrut jucătorii din cauza oamenilor din conducere.
„N-am fost demis din punct de vedere sportiv, eu, când am plecat, erau pe locul șapte, la șase puncte de primul loc, acum sunt pe locul 12, la 21 de puncte de primul loc. A fost o problemă de colaborare mai mult, pentru că directorul ăsta sportiv, Marc Wilmots, cu care eu am jucat și care zicea că îmi e prieten, el voia să decidă tot.
Inclusiv parte medicală, parte fizică. Înainte să semnez, lucrurile au fost clare: i-am zis că el se ocupă de transferuri, iar eu de echipă. De la primul meci s-a schimbat tot. Am dat o zi liberă că am câștigat și au făcut un scandal, după a dat și presa că nu e normal așa ceva.
Au vorbit de boală, au vorbit că dormeam între antrenamente. Nu e adevărat, eu nici ca jucător nu dormeam între antrenamente. El a vrut: Eu conduc, eu sunt șeful. Nu mai puteam. Ce făceam? Să accept să fiu marionetă? Eu de aia am și multe echipe în CV, că n-am acceptat.
Au vorbit de tehnologie… păi ok, nici nu se pune problema, dar ce e acolo… aveau laborator de fotbal, analiști, aparatură pe care noi, în România, nu o avem. Și fac o paranteză, ar trebui ăștia să se poarte foarte frumos cu noi pentru condițiile în care lucrăm, nu se compară cu ce au ei: monitoare, drone”, a explicat Mircea Rednic, conform Iamsport.