News

Anunț copleșitor pentru sistemul medical românesc: „Avem nevoie de 5 milioane de combinezoane, măști, mănuși”

04.04.2020 | 21:21
Anunt coplesitor pentru sistemul medical romanesc Avem nevoie de 5 milioane de combinezoane masti manusi
ADVERTISEMENT

Dorel Săndesc, președintele Asociației de ATI din România, cel care protejează interesele secțiilor de Terapie Intensivă din spitalele românești, a făcut o estimare realistă a numărului de materiale de protecție necesare pentru următoarele trei luni. Cifra este incredibilă.

5 milioane de echipamente necesare

România se laudă cu achiziția a 100.000 de combinezoane pentru medici, însă necesarul este de 50 de ori mai mare pentru următoarele trei luni. Asta, în condițiile în care un combinezon trebuie schimbat după 4 ore de un medic, după ce a fost purtat.

ADVERTISEMENT

„Au început să vină materiale de protecție, dar trebuie spus că am parcurs deja o primă etapă a acestui război, partea ce mai ușoară, dușmanul ăsta nu are tactica de blitz krieg, ci iată vine progresiv peste noi, am parcurs această perioadă cu un deficit semnificativ de materiale de protecție.

Asta a creat o oarecare angoasă, a influențat starea psihologică a personalului medical. Suntem și noi oameni, ca și personalul de la hoteluri sau cei din magazine care fug de noi.

ADVERTISEMENT

Ca în orice război, războinicii suntem noi, personalul medical. Referitor la echipamente, sperăm să vină în cantități tot mai mari, necesitățile sunt mari. Când spunem 100.000 echipamente parte foarte mult, necesarul aproximativ pentru personalul din secțiile ATI pe perioada unei crize de aproximativ 3 luni. Numărul de combinezoane, de măști depășește 5 milioane, chiar 5 milioane jumătate. Aceasta e dimensiunea reală, calculată cu seriozitate.

Un om poate purta 4 ore un echipament, șase kituri de echipamente în 24 ore pentru un personal. Iată că am putut estima. E lăudabil că se fac eforturi, am văzut personal medical cu saci de gunoi într-un sistem sanitar mai bun decât al nostru.

ADVERTISEMENT

Trebuie să facem eforturi mari, că am neglijat total sănătatea atâția ani. Sănătatea e oglinda ipocriziei maxime a politicianului român. Suntem pe ultimul loc în Europa ca finanțare. Sperăm să fie momentul unei treziri care să oblige să aloce sănătății importanța care merită”, a declarat medicul.

Reprezentantul Asociației de ATI din România crede că oamenii ar trebui să iasă în stradă pentru a cere guvernanților să investească masiv în sănătate.

ADVERTISEMENT

„Societatea să iasă în stradă pentru sănătate, dacă nu facem asta ne merităm soarta.

Am făcut o statistică reală a paturilor de Terapie Intensivă, nu corespunde cu cifrele oficiale, unde am avea 4400 și ceva de paturi. Există în structura paturilor, dar reale sunt 3481 de paturi.

Am făcut o estimare 1.730 de ventilatoare, avem nevoie de încă 1.800 de ventilatoare. Bazat pe aceasta am făcut necesar de alte echipamente, că nu doar ventilator înseamnă, ci și aparat de dializă, patul în sine, ecograf, monitor. Ne bazăm pe statistici clare, necesarul e mare, e foarte mare, am demarat și acțiuni de strângere de fonduri.

O parte se poate lua cu bani de la Banca Mondială, o altă parte cu fonduri europene. Banii europeni vor deconta toate cheltuielile făcute pe echipamente, vorbim de sute de milioane de euro care vor putea fi decontați. Mergem pe toate fronturile. Nu e destul să stăm să ne dăm peste cap ochii nemulțumiți. Nu avem timp să căutăm vinovați. Toată societatea trebuie să participe, e război.

Noi, cei din linia întâi, vrem să mulțumim tuturor care sunt alături de noi. Chemăm să vină cât mai avem timp, cât dușmanul nu ne copleșește. A nu fi sigur e ajutor enorm”, a explicat Săndesc la Digi 24.

ADVERTISEMENT
Tags: