Dinamo nu se regăsește în campionat. Formația pregătită de Ovidiu Burcă a pierdut cu Farul, scor 0-2 și a ajuns la trei înfrângeri consecutive fără gol marcat. Andrei Nicolescu, administratorul special din Ștefan cel Mare, a ținut să intervină și i-a adresat un mesaj de încurajare lui Ovidiu Burcă.
Dinamo a început extrem de slab și a pierdut primele trei meciuri în actuala stagiune. Ulterior, „câinii” și-au ridicat nivelul de joc și au bifat cinci meciuri consecutive fără înfrângere. În ultimele trei etape, clubul din Ștefan cel Mare a pierdut categoric cu Rapid (0-4), FC U Craiova (0-1) și Farul (0-2).
Andrei Nicolescu s-a luat de jucători după înfrângerea cu FC U Craiova, însă administratorul special și-a schimbat discursul după eșecul împotriva campioanei Farul. Printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook, oficialul „câinilor” a anunțat că are încredere deplină atât în antrenor, cât și în jucători.
„Pentru că Dinamo are palmares pozitiv contra imposibilului! Am deplină încredere în Ovidiu și în jucători. Deplină! Dinamo va începe să urce. Dincolo de suferința implicită, cred că purgatoriul înfrângerilor nedrepte, care nu reflectă jocul consistent al echipei, ne poate fi necesar. Învățăm să strângem rândurile. Să fim smeriți. Uniți. S-o luăm de la capăt. Să ne ridicăm. Să urcăm din nou.
O dată și încă o dată, până când ascensiunea va deveni singurul nostru sens. Nu sunt cuvinte de mobilizare, ci un principiu de viață specific adevăraților campioni. Dinamo va depăși acest impas. Prin știința și rigoarea lui Ovidiu, un reper al noului val de antrenori.
Prin valoarea individuală a jucătorilor – avem, astăzi, jucători foarte talentați! Prin forța grupului! Prin echilibrul financiar și managerial. Dar, mai ales, prin și cu încrederea pe care ne-o oferă cei mai puternici suporteri din România”, a scris Andrei Nicolescu pe pagina personală de Facebook.
Pentru Dinamo urmează derby-ul cu FC U Craiova din prima etapă a grupelor Cupei României Betano. Andrei Nicolescu este convins că formația din Ștefan cel Mare va reveni pe linia de plutire și a adus în prezent mai multe rezultate notabile are „câinilor”.
„Dinamo poate câștiga cu Craiova, în Cupa. În sezonul 1999-2000, după aproape nouă ani în care nu mai învinsese Steaua, Dinamo a câștigat cu 3-2, a luat titlul în acel an și a pornit o lungă serie de rezultate pozitive împotriva eternei rivale.
Purtată pe aripile de încredere ale unui stadion întreg care striga «Dinamo bate pe Steaua!». Pentru că, în acel moment, victoria devenise o necesitate. Ca și marți, în Cupă! Dinamo are palmares pozitiv în lupta cu imposibilul. Exemplele sunt multiple. Negative și pozitive, deopotrivă.
De la imposibilul 4-5 cu Foresta, după 4-0 în minutul 47, până la imposibila răsturnare de la Liberec, la recenta promovare imposibilă și, peste toate, la imposibila salvare de la faliment a unui club cu datorii de zeci de milioane de euro, părăsit de patroni, dar susținut necondiționat de fanii dinamoviști, eroii care mișcă munții.
Repet, cred și semnez: având suporterii alături, în competițiile interne, Dinamo poate bate pe oricine. Dacă nu credeți, întrebați imposibilul!”, au fost cuvintele lui Andrei Nicolescu.