News

Anunț despre voucherele de vacanță. Ce se întâmplă cu acestea, din septembrie

08.08.2019 | 13:43
Anunt despre voucherele de vacanta Ce se intampla cu acestea din septembrie

Voucherele de vacanţă au mărit numărul românilor care au ajuns pe litoral vara aceasta, dar și în alte locuri ale țării cum ar fi stațiunile montane sau balneoclimaterice. Tichetele de vacanță au prelungit sezonul estival, iar turiștii sunt așteptați și în luna septembrie.

Ce spun reprezentanții agențiilor de turism despre tichetele de vacanță

În ultimul an acordarea voucherelor de vacanță bugetarilor a înregistrat creșteri considerabile în vânzări în lunile mai, iunie și septembrie. Turiștii au început să se mai îndrepte și spre alte stațiuni, nu numai spre litoral. Prin urmare, stațiunile montane și cele balneoclimaterice s-au umplut de turiști care s-au cazat datorită voucherelor de vacanță. Foarte mulți bugetari au mers în vacanță după ani buni. Tichetele încurajează românii să-și petreacă vacanțele în țară, nu în străinătate.

„Voucherele au mers foarte, foarte bine încă de anul trecut de când s-au dat. După care s-a simţit un mic recul pentru că voucherele pe anul acesta nu s-au dat în totalitate, sunt zone în care s-au dat şi altele în care nu s-au dat. Piaţa aşteaptă încă voucherele şi probabil că multe din voucherele pe 2019 vor fi folosite pentru vacanţele din 2020. Sunt oameni, în mod surprinzător, care fac rezervări la acest început de august pentru vara anului viitor. Evident, cei mai mulţi se îndreaptă către litoral, pentru că este această vacanţă şi majoritatea se îndreaptă către Marea Neagră.”, a declarat directorul general al agenției ”Paradis – Vacanțe de vis”, potrivit Agerpres.

„Instrumentul este extraordinar de bun, mai ales dacă este păstrat pe termen mai lung. Noi sperăm din suflet, în ciuda restricţiilor bugetare, să se păstreze aceste vouchere pentru că nu au un impact atât de mare, una e să dai 1.000 de euro salarii la bugetari peste noapte şi alta e să dai 1.400 de lei vouchere de vacanţă care se întorc în economie. Eu am mai spus-o, voucherele de vacanţă sunt un plan Marshall pentru turismul românesc.”, a spus proprietarul agenţiei Bibi Touring Adrian Voican.

Voucherele de vacanță sunt în valoare de 1.400 de lei
Tichetele de vacanță de anul acesta vor putea fi folosite și în 2020. Sursa foto: litoralulromanesc.ro

Voucherele se vor mai da și anul viitor? Ce spune un om de afaceri

„O să îmi sară foarte multă lume în cap când o să spun că voucherele de vacanţă sunt bune pe termen mediu şi mic. Eu cred că sunt bune, dar Guvernul ăsta sau viitorul va trebui să se axeze pe incoming. Pentru că noi luăm nişte bani de la buget şi dăm într-o inechitate totală către bugetari.”, a declarat proprietarul Paralele 45 Alin Burcea, conform romaniatv.net.

De asemenea, omul de afaceri spune că s-ar putea ca anul viitor să nu mai fie resurse pentru voucherele de vacanță pentru că acestea depind de buget și ar mai fi o altă problemă, cota de 19% a TVA care ar trebui aliniată la 5% cu cât sunt taxate hotelurile.