News

Anunț important pentru toți cei care au centrale de apartament. De ce se dorește introducerea unei taxe pentru cei care le folosesc

Ministrul Mediului face un anunț important pentru toți cei care utilizează centrale de apartament. Oficialul a explicat de ce, de la nivel UE, se dorește introducerea unei noi taxe.
24.11.2021 | 08:45
Anunt important pentru toti cei care au centrale de apartament De ce se doreste introducerea unei taxe pentru cei care le folosesc
ADVERTISEMENT

Folosirea centralelor de apartament reprezintă un subiect extrem de sensibil și foarte discutat în România ultimilor ani.

Pe plan intern, autoritățile pregătesc legi prin care montarea acestor mijloace de încălzire să fie interzisă în blocurile noi.

ADVERTISEMENT

În ceea ce-i privește pe cei care au deja astfel de centrale, pentru ei s-ar putea impune o nouă taxă, însă decizia finală va aparține Comisiei Europene (CE).

De ce se dorește introducerea unei taxe pentru cei care folosesc centrale de apartament

Ministrul propus al Mediului în Guvernul Ciucă și actual ministru interimar, Tanczos Barna, a declarat, marţi, că a propus un ”punct zero”, ca, de acum înainte, în blocurile noi să nu mai fie instalate centrale individuale.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește mult discutata taxă, ministrul spune că ea nu va exista deocamdată pe centralele existente, până când CE nu o va impune. Oficialul a declarat că statele membre se opun acestei taxe.

În ceea ce privește motivarea unei taxe pentru centralele de apartament, Tanczos Barna a adăugat că, în prezent, discuţia se poartă în sensul că încălzirea rezidenţială contribuie semnificativ la emisiile de CO2 din Europa.

ADVERTISEMENT

Comisarul european Frans Timmermans a fost cel care a propus o diminuare a impactului acestui domeniu, prin impunerea unor taxe la cetăţeni, dar a ţinut să menţioneze că această taxă este respinsă de majoritatea statelor membre UE din centrul şi estul Europei, mai ales fostele state comuniste.

”Nu poţi renunţa de pe azi pe mâine, la 3 milioane de sobe şi centrale pe lemn, normal că nu putem accepta. Propunerea mea este ca în oraşe, în blocurile noi, apartamentele să nu aibă centrale individuale şi de bloc”, a spus ministrul, conform Profit.ro.

ADVERTISEMENT

În urmă cu nicio săptămână, același ministru Barna a anunțat că instituția pe care o conduce lucrează la un proiect de măsuri pentru a interzice montarea de centrale termice în blocurile de locuințe care se construiesc în prezent.

Programul de guvernare PNL-PSD-UDMR conține o lege a climei

Ministrul Tanczos Barna a anunțat că a propus în programul de guvernare al Executivului din care va face parte în continuare introducerea unei legi a climei.

”Putem include asemenea prevederi, pentru că încălzirea climatică este un fenomen recunoscut şi împotriva căruia se luptă şi la nivel naţional, european şi mondial”, a mai spus ministrul Mediului, afirmând că ”tranziţia va fi treptată, şi va dura zeci de ani”, a adăugat ministrul.

ADVERTISEMENT