Sutele de mii de români care sunt clienți ai Hidroelectrica primesc informații extrem de importante legate de prelungirea contractului. Ce se întâmplă cu notificările legate de această procedură.
Informații extrem de importante pentru cei peste 600.000 de români care au contract la Hidroelectrica, iar acesta este pe cale de a expira în perioada imediat următoarea.
Se pare că în urma perioadei de mentenanță a celor de la Hidroelectrica a fost rezolvată problema legată de notificările pe care trebuie să le primească clienții casnici.
Pe grupul de Facebook ”Client Hidroelectrica”, cu peste 80.000 de membri, dedicat exclusiv românilor care au contract la Hidroelectrica, a apărut un mesaj extrem de important.
Astfel, se pare că în ultimele zile cetățenii au început să primească notificări legate de prelungirea contractelor. ”Au sosit notificări de prelungire contract la care linkul de acceptare/refuz funcționează. În trecut aceste linkuri returnau tot felul de mesaje de tipul ‘contractul nu se află în perioada de prelungire’”.
Notificarea trimisă clienților, care conține și oferta de rigoare, vine împreună într-un singur fișier. Ca și până acum, acesta este parolat cu ultimele 4 cifre din CNP.
FOARTE IMPORTANT! Oferta pe care o primesc cetățenii în notificare are un cod diferit de cea disponibila în acest moment pe site-ul Hidroelectrica. Partea pozitivă este că nu există deferente substanțiale de preț (Cod Ofertă C-0110-3110-24).
La postarea de pe grupul de Facebook amintit au venit zeci de reacții din partea clienților Hidroelectrica. Majoritatea confirmă faptul că au primit aceste notificări. ”Am primit și eu. Și se deschide fără probleme cu ultimele 4 cifre din CNP”, spune un client din țară.
În martie 2024, reprezentanții Hidroelectrica veneau cu un anunț important legat de prelungirea contractelor. Oamenilor li se transmite să stea liniștiți, întrucât acestea se vor prelungi automat pentru încă un an în cazul în care n-au fost notificați cu privire la încetarea sau modificarea clauzelor contractuale cu minimum 30 de zile înainte de expirarea acestora.
”Stimați clienți, Contractul se încheie pe o perioadă inițială de 12 luni calculată de la data intrării acestuia în vigoare. În situația în care, la expirarea duratei de valabilitate a Contractului, Furnizorul nu notifică Clientul cu privire la încetarea sau modificarea clauzelor contractuale cu minimum 30 de zile înainte, Contractul se va prelungi automat pentru perioade succesive de câte 12 luni”, informa furnizorul.