Fotbal intern

Anunț oficial făcut de medicul care l-a operat pe Chiricheș! Când revine pe teren fundașul naționalei

11.09.2018 | 15:07
Anunt oficial facut de medicul care la operat pe Chiriches Cand revine pe teren fundasul nationalei

La nici 24 de ore de la intervenția chirurgicală, medicul care l-a operat pe Vlad Chiricheș a făcut un anunț oficial legat de starea fundașului echipei naționale și a precizat și când revine acesta pe teren! Paolo Mariani, reputatul doctor de la Villa Stuart din Roma a spus că jucătorul va fi apt de fotbal în aproximativ patru luni. Medicul este mulțumit de felul în care a decurs operația fundașului lui Napoli care a fost diagnosticat cu ruptură a ligamentului încrucișat anteior la genunchiul stâng.

A fost foarte bine, sunt mulţumit. Şi doctorul De Nicola, responsabilul medical de la Napoli, a fost fericit pentru succesul intervenţiei. O intervenţie chirurgicală nu este niciodată uşoară, dar am operat mai mult de 1.200 de fotbalişti profesionişti, de fiecare dată am pe mână un patrimoniu al cluburilor. Chiricheş face parte din coloana vertebrală a naţionalei României. Când îl voi revedea pe teren, peste câteva luni, satisfacţia mea va fi dublată. Va mai sta două-trei zile, timpul normal pentru a-şi reveni după intervenţie, apoi îl vom lăsa pe mâinile doctorului De Nicola (n.r. medicul lui Napoli), astfel jucătorul va fi pe cele mai bune mâini. Va reveni însă la noi pentru control, dar acest lucru îl vom programa în săptămânile următoare, a declarat doctorul Mariani pentru Pro Sport.

Anunț oficial făcut de medicul care l-a operat pe Chiricheș! Chiricheș cu piciorul în atele
La nici 24 de ore de la intervenția chirurgicală, medicul care l-a operat pe Vlad Chiricheș a făcut un anunț oficial legat de starea fundașului echipei naționale și a precizat și când revine acesta pe teren!

Anunț oficial făcut de medicul care l-a operat pe Chiricheș!

Mai mult de atât, Paolo Mariani, doctorul care l-a operat pe Chiricheș a dezvăluit şi care a fost starea de spirit a jucătorului după operaţie.

Imediat după intervenţie era foarte activ, iar acest lucru e un semn bun. Am vorbit cu el şi mi s-a părut că este un băiat serios. Va începe cât mai repede posibil recuperarea, este un luptător pe teren şi va fi la fel şi în sala de forţă, a mai spus Paolo Mariani despre Vlad Chiricheș.

Verdict clar dat de medicii care l-au operat pe Chiricheș despre revenirea fundașului

Vlad Chiricheș a primit un verdict crunt din partea medicilor, după ce a suferit o accidentare gravă în partida România – Muntenegru 0-0, din Liga Națiunilor, etapa 1.  Astfel, în urma analizelor, medicii au decis să-l opereze și acesta va lipsi de pe gazon preț de patru luni de zile conform estimărilor făcute de medici imediat după intervenția chirurgicală.

“Diagnosticul ăsta e mai empiric. Nu prea se mai potriveşte în fotbal, eu m-am ferit să pun un diagnostic de acest gen fiindcă ascunde foarte multe. La Chiricheş se pare că e o leziune de ligamente încrucişate anterior, ca să fiu mai exact. Asta va genera o intervenţie chirurgicală, după care o reabilitare şi atunci absenţa lui de pe teren poate fi de la trei la şase luni”, a declarat fostul medic al echipei naţionale, Pompiliu Popescu

Anunț oficial făcut de medicul care l-a operat pe Chiricheș! Chiricheș cu piciorul în atele
La nici 24 de ore de la intervenția chirurgicală, medicul care l-a operat pe Vlad Chiricheș a făcut un anunț oficial legat de starea fundașului echipei naționale și a precizat și când revine acesta pe teren!

Chiricheș, departe de fotbal preț de patru luni, conform medicilor care l-au operat

După ce s-a accidentat și a fost operat de urgență, SSC Napoli cauză un înlocuitor pentru Vlad Chiricheș. Nu este ușor de găsit unul, mai ales că perioada de transferuri s-a încheiat aproape peste tot, iar vicecampioana din sezonul trecut de Serie A nu poate aduce decât jucători liberi de contract. Astfel, pe lista napolșetanilor se află uruguayanul Diego Polenta (26 de ani, ultima dată la Nacional Montevideo), germanii Robert Huth (33 de ani, fost la Leicester City) și Philipp Wollscheid (29 de ani, fost la FC Metz), franco-guineanul Florentin Pogba (27 de ani, ultima dată la Genclerbirligi), fratele campionului mondial Paul Pogba, și franco-camerunezul Sebastien Bassong (32 de ani, fost la Norwich City).

54 de partide a bifat Vlad Chiricheș în tricoul echipei naționale