Se pare că se schimbă regulile pentru mai mulți șoferi din Europa și nu numai. Începând cu 1 ianuarie 2025, participanții la trafic vor fi nevoiți să respecte unele norme ceva mai stricte.
Se schimbă regulile de anul viitor. Astfel mai mulți șoferi vor avea o serie obligații. Vorbim despre niște reguli impuse într-o mare țară din Uniunea Europeană care intră în vigoare de pe 1 ianuarie 2025.
Sancțiunile sunt și ele unele aspre. Totodată, în anumite cazuri, sunt șoferi care riscă să își piardă dreptul de a mai conduce un vehicul pe drumurile publice. Despre ce reguli este vorba însă?
Persoanele care au vehicule diesel din Franța trebuie să-și instaleze un sistem AdBlue pe mașinile lor, în conformitate cu noile reglementări menite să reducă impactul poluării. Cine nu respectă această regulă riscă amenzi usturătoare și poate rămâne fără permis.
Spre deosebire de alte țări din Europa, în Franța situația e ceva mai complicată. Mai exact, în această țară, emisiile ridicate de dioxid de azot (NO2) reprezintă o problemă reală. Și se pare că vehiculele diesel sunt considerate principalele surse de poluare de acest tip.
Drept urmare, autoritățile au fost nevoite să impună măsuri mai stricte în ceea ce privește normele de mediu, iar mulți șoferi vor fi nevoiți să se conformeze. Asta în contextul în care echiparea tuturor vehiculelor diesel cu AdBlue va deveni obligatorie.
Ce este însă AdBlue? Vorbim despre un lichid special creat pentru a reduce emisiile poluante produse de vehiculele diesel. Trebuie menționat faptul că mașinile diesel fabricate după anul 2015 și care respectă standardul Euro 6 au un rezervor dedicat pentru AdBlue.
Pentru ca regula să și fie respectată de șoferi, controalele în trafic vor fi mult mai riguroase de anul viitor în Franța. Totodată, autoritățile au mai anunțat că amenzile pentru încălcarea acestei reguli vor fi unele destul de mari.