Vacanța de vară din 2024 se va încheia peste câteva săptămâni, iar în septembrie copiii se vor întoarce în bănci odată cu debutul noului an școlar. Ministerul Educației a stabilit structura anului de studii 2024-2025, fiind făcut un anunț oficial pentru elevi și părinți.
Cea mai îndrăgită dintre vacanțele școlare, cea de vară, a început pe 22 iunie și va ține până la data de 8 septembrie 2024. Elevii au parte de 11 săptămâni de „respiro”, urmând să revină la școală luni, pe data de 9 septembrie.
Conform calendarului apărut în Monitorul Oficial, noul an de studiu va fi alcătuit din cinci module și cinci vacanțe. Anul școlar 2024 – 2025 va începe pe 1 septembrie 2024 și se va termina pe 31 august 2025.
Însă, elevii sunt așteptați la cursuri cu data de 9 septembrie, atunci când debutează primul modul. Acesta se va încheia vineri, 25 octombrie 2024. Prima vacanța este programată în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie.
Cel de-al doilea modul va avea loc în intervalul 4 noiembrie – 20 decembrie 2024, iar pe 21 decembrie elevii și cadrele didactice vor intra în vacanța de iarnă. Aceasta se va termina marți, 7 ianuarie 2025.
Prin urmare, modulul III va debuta la data de 8 ianuarie și se va desfășura până pe 7 februarie 2025 sau 14 februarie 2025, respectiv 21 februarie 2025. A treia vacanță, cea mobilă, marchează finalul celui de-al treilea modul și începutul vacanței de schi, care va dura o săptămână, urmând ca perioada să fie aleasă de inspectoratele școlare județene și al Capitalei.
Penultimul modul, al IV-lea, poate începe fie pe 17 februarie, fie pe 24 februarie ori 3 martie 2025, în funcție de decizia inspectoratelor. Se va încheia la data de 17 aprilie 2025. Vacanța de primăvară sau de Paște este programată în perioada 18 aprilie – 27 aprilie 2025.
Astfel, modulul V va debuta pe 28 aprilie și se va desfășura până vineri, 20 iunie. În 2025, vacanța de vară va avea loc în perioada 21 iunie – 7 septembrie 2025. În ceea ce privește programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, conform calendarului oficial acestea pot fi programate în intervalul 9 septembrie – 30 mai 2025.
Vor fi organizate în intervale de câte cinci zile lucrătoare consecutive. Este important de precizat că planificarea celor două programe se va face în intervale de cursuri diferite.