Sport

Anunț-șoc al conducerii lui CFR Cluj: Deac și Camora out! ”Vârsta nu iartă pe nimeni”

Conducerea lui CFR Cluj a anunțat că jucătorii Ciprian Deac și Mario Camora vor părăsi clubul la finalul actualului sezon.
09.01.2025 | 13:34
Anuntsoc al conducerii lui CFR Cluj Deac si Camora out Varsta nu iarta pe nimeni
Conducerea lui CFR Cluj a anunțat că jucătorii Ciprian Deac și Mario Camora vor părăsi clubul la finalul actualului sezon. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Deși sunt adevărate legende ale grupării din Gruia, cei doi veterani și-au pierdut locurile de titulari în echipa lui Dan Petrescu și au jucat destul de puțin în prima parte a campionatului.

Deac și Camora pleacă de la CFR Cluj

În vârstă de 38 de ani, Ciprian Deac și Mario Camora au intrat în ultimele 6 luni de contract cu CFR Cluj, iar președintele Cristi Balaj a mărturisit că nu li s-au făcut propuneri de prelungire a înțelegerii.

ADVERTISEMENT

”Da, ei își încheie contractele la terminarea acestui campionat. Sunt doi jucători legați de istoria clubului, care au realizat foarte multe, care sunt trup și suflet alături de ceilalți jucători, chiar și atunci când nu sunt prezenți în teren.

Din păcate, vârsta nu iartă pe nimeni. Atât pot să spun că, până acest moment, nu li s-a propus prelungirea contractului”, a declarat Balaj, într-un interviu acordat pentru sport.ro.

ADVERTISEMENT

Întrebat dacă cei doi vor primi funcții în cadrul clubului după ce își vor încheia contractele de jucători, președintele celor de la CFR Cluj a răspuns ferm: ”Ei merită acest lucru!”

Deac și Camora au scris istorie în Gruia

Mario Camora, care a împlinit 38 de ani la finalul anului trecut, a venit la CFR Cluj în 2011 și a jucat peste 500 de meciuri pentru echipa feroviară, reușind să înscrie 14 goluri. Portughezul care a primit cetățenia română și a jucat în națională, a câștigat 9 trofee în Gruia.

ADVERTISEMENT

În urmă cu doar 2 luni, la jocul 400 cu CFR Cluj în SuperLiga, fundașul stânga a mărturisit că nu se gândește să se retragă la finalul acestui sezon. În același timp, el a recunoscut că și-ar dori să agațe ghetele în cui de la formația ardeleană.

Ciprian Deac, care în februarie va face 39 de ani, a jucat la CFR între 2006–2010, 2012–2015 și din 2017 până în prezent și se apropie și el de borna de 500 de partide în tricoul formației vișinii.

ADVERTISEMENT

Fostul internațional român are nu mai puțin de 14 trofee cucerite în Gruia și a marcat 89 de goluri. La finalul anului, el a dezvăluit că în cazul în care nu-i va mai fi prelungit contractul, va continua la o altă echipă din ”inima” Ardealului sau se va retrage.

ADVERTISEMENT