FC Porto a contribuit la destructurarea unei rețele care vindea bilete pe piața ilegală la partidele de pe Estadio do Dragao. Poliția a dezvăluit că operațiunea pusă la cale de țepari aducea liderilor bandei zeci de mii de euro la fiecare joc.
Oficialii clubului FC Porto au dezvăluit că operațiunea a început cu ceva vreme în urmă și a fost accelerată după ce un presupus lider al rețelei a convins zeci de persoane să le ofere datele personale, pe care le-a folosit pentru a-i înregistra ca membri ai clubului și a cumpăra abonamente pe numele lor.
”Aceste scheme au atins o amploare impresionantă, zeci de locuri fiind controlate de o singură persoană. De asemenea, am identificat companii care procesau sute de tranzacții, servind drept paravane pentru această activitate ilegală”, a anunțat gruparea portugheză, pentru The Guardian.
Turiștii au fost principalele ținte și, potrivit clubului, unele bilete s-au vândut cu până la 800 de euro. Sute de locuri au fost identificate și returnate controlului echipei FC Porto, dar ancheta este în desfășurare, iar numărul ar putea crește.
”Am detectat, de asemenea, bilete false vândute la prețuri umflate. Din păcate, în aceste cazuri, nu putem face prea multe în afară de a sfătui fanii să nu cumpere de pe canale neoficiale”, au precizat oficialii portughezi.
Un episod din această infracțiune pusă la cale cu mare atenție a avut loc în vară la partida FC Porto – Vitoria Guimaraes, din prima etapă a noului sezon al campionatului Portugaliei. Doi turiști danezi, susținători ai formației ”alb-albastre”, au fost nevoiți să plătească un preț exagerat pe bilete pentru a-și vedea favoriții la lucru.
”Experiența a fost uimitoare, dar prețurile au fost surprinzător de mari. Biletele au costat 200 de euro fiecare – nu ne așteptam să plătim atât de mult pentru un meci obișnuit din campionatul portughez. Și eram în spatele uneia dintre porți, priveliștea nu era cea mai bună”, a mărturisit unul dintre suporteri.
Cei doi folosiseră platforme online de revânzare pentru a-și asigura locuri la meciul care era sold-out. Au riscat și au câștigat, biletele ajungând în portofelele lor Google. Dar imediat și-au dat seama că ceva este în neregulă.
Un bilet purta numele unei femei, fană a echipei Porto, iar celălalt era un cod QR pentru abonamente. Teoretic, codul respectiv ar fi putut oferi acces la fiecare meci de campionat de pe teren propriu din acest sezon, cu condiția să fie scanat mai întâi la turnichet.
”Când am cumpărat biletele, am primit un mesaj în care ni se spunea să ștergem abonamentele din portofele după meci”, a declarat fanul danez care deținea abonamentul.
Vânzarea de bilete este o practică obișnuită la Porto de ani de zile. Până când Andre Villas-Boas a fost ales președinte anul trecut, tranzacțiile aveau loc adesea la vedere, înainte de meciuri, implicând frecvent ultrașii clubului. Principalul grup de suporteri, Super Dragoes, ar fi primit mii de bilete de la club la prețuri reduse, pe care le-a revândut pentru profit.
Villas-Boas, fostul manager al echipelor Chelsea și Tottenham, a promis că va restabili transparența și va reda puterea fanilor obișnuiți. Privilegiile ultrașilor au fost revocate, iar clubul a trecut la un sistem de bilete complet online, conceput pentru a recompensa loialitatea.
Însă, țeparii s-au adaptat. Au început să cumpere locuri în zone premium, mai scumpe inițial, dar capabile să genereze profituri mult mai mari. Având în vedere performanțele echipei și faptul că cele 50.000 de bilete se vindeau frecvent cu câteva zile înaintea jocurilor, afacerile erau înfloritoare. În unele cazuri, tranzacțiile au fost încheiate prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, eliminând comisioanele percepute de platformele de revânzare.
În urma unei ample acțiuni, poliția portugheză i-a reținut pe cei responsabili de această înșelătorie. De asemenea, clubul FC Porto analizează situația și ar putea decide excluderea permanentă din categoria membrilor a celor implicați.