Sport

Anunțul care îi dă fiori lui Gâlcă! Rămâne Rapid fără Ciobotariu?

Cei de la Rapid ar putea să se despartă de unul dintre fotbaliștii importanți din defensivă, iar conturile clubului ar urma să fie alimentate cu o sumă importantă.
08.01.2026 | 18:26
Anuntul care ii da fiori lui Galca Ramane Rapid faraCiobotariu
Denis Ciobotariu ar putea pleca de la Rapid în această iarnă
ADVERTISEMENT

Denis Ciobotariu ar putea să plece de la Rapid, la doar un an de la transferul său de la Sepsi pentru 50.000 de euro. Jucătorul giuleștenilor a atras atenția unui club din străinătate și ar putea să aducă o sumă importantă în bugetul grupării.

Denis Ciobotariu este pe lista unei echipe din Polonia

Fundașul central este în atenție echipei poloneze Katowice, grupare care este acum pe locul 16 din 18 în prima ligă din Polonia. Transferul ar putea să fie unul record, notează jurnaliștii, ceea ce înseamnă că polonezii vor plăti peste 1 milion de euro.

ADVERTISEMENT

”Jucătorul de 27 de ani de la Rapid București are o vastă experiență în campionatul intern (aproape 200 de meciuri) și are în palmares mai multe trofee. Cu CFR Cluj a câștigat trei campionate ale României. A mai cucerit trei Supercupe (două cu Sepsi) și o Cupă a României (cu Sepsi)”, au notat cei de la Goal.

  • Mateusz Kowalczyk, luat de la Brondby, a costat 1 milion de euro și este recordul de transfer pentru Katowice.

Ce variante ar avea Costel Gâlcă dacă Rapid îl vinde pe Denis Ciobotariu

Costel Gâlcă a fost foarte concret în declarațiile publice și a cerut întăriri pentru toate compartimentele. Acesta a menționat că pretențiile de luptă la titlu trebuie să fie susținute de un lot puternic, iar Rapid nu a avut cele mai bune soluții în prima parte a sezonului.

ADVERTISEMENT

Astfel, o plecare a lui Denis Ciobotariu ar urma să însemne o variantă mai puțin pentru zona centrală a defensivei. Momentan, pe lângă acesta, mai sunt disponibili Alex Pașcanu, Leo Bolgado, Lars Kramer, Robert Bădescu și Cristian Ignat, însă ultimul ar putea să fie cedat sub formă de împrumut la o altă formație din SuperLiga.

ADVERTISEMENT

Rapid a făcut un singur transfer în această iarnă

Suporterii visează la titlu, asta după ce formația favorită a condus clasamentul până în ultima etapă din 2025. Acum giuleștenii sunt la un punct de Universitatea Craiova și speră că în 2026 vor reuși să spargă ghinionul și să câștige campionatul, primul după cel luat în 2003.

Totuși, conducerea clubului nu a făcut transferurile așteptate, până acum un singur jucător fiind prezentat, atacantul Daniel Paraschiv, luat sub formă de împrumut de la Real Oviedo. Gâlcă a subliniat nevoia pe care o are echipa de a lua un mijlocaș ofensiv, iar acum rămâne de văzut ce soluții vor găsi giuleștenii.

ADVERTISEMENT