Fostul sportiv retras din activitate în 2022, Franck Ribery, a reacționat după ce numele său a apărut în dosarul Epstein. Francezul a făcut un anunț, după ce în urmă cu peste 15 ani a fost audiat într-un caz de proxenetism.
Franck Ribery este un fost jucător profesionist de fotbal, care a decis să renunțe la carieră în urmă cu circa 4 ani. Într-un interviu a dezvăluit adevăratul motiv care l-a forțat să se retragă, după performanțe notabile în teren.
Fostul star al echipei Bayern Munchen a lăsat în urmă parcursul profesional. În prezent, este vizat de un scandal de amploare. Numele său a fost vehiculat în ancheta miliardarului Jeffrey Epstein, încetat din viață în 2019.
Pedofilul american a provocat neliniște în mediul politic din SUA, după ce au fost publicate aproximativ 3 milioane de noi documente referitoare la acțiunile sale. Fostul internațional francez se dezice, însă, de acest dosar.
A luat o decizie clară prin intermediul avocatului său. Franck Ribery a anunțat că va depune o plângere, subliniind că este vorba de informații false la adresa sa. Cu toate acestea, o victimă susține că a fost agresată de fostul fotbalist, în vârstă de 42 de ani.
Numele lui Franck Ribery apare în mai multe rânduri, însă avocatul său, Carlo Alberto Brusa, a transmis că acuzațiile care circulă în mediul online nu sunt adevărate. Mai mult decât atât, sugerează că nu ar fi fost implicat în afacerea Epstein.
Potrivit Agerpres, documentul mai arată faptul că afilierea sa la lumea prostituţiei nu mai este pusă la îndoială.
Totodată, a ieșit la iveală că fostul internațional francez ar fi „încercat să lovească” o femeie. Incidentul s-ar fi produs în timp ce aceasta se afla „în grădina sa”, a cărei adresă fostul jucător francez ar fi „obţinut-o”.
În aceeași notă, se mai arată faptul că Franck Ribery și un avocat pe nume Sylvain Cormier ar fi solicitat fete de 14 ani la o petrecere. Fostul jucător al lui Bayern Munchen nu este străin de problemele cu legea, după ce a fost audiat într-un caz de proxenetism agravat.
În 2010, a fost martor într-un dosar, la Paris. Fosta vedetă mondială a fotbalului a fost citat într-un document anonimizat datat 2019, care apare în dosarele agresorului sexual american publicate de Departamentul de Justiţie al SUA.
Franck Ribery are o carieră impresionantă pe terenul de fotbal pe care a încheiat-o în 2022. În palmaresul jucătorului francez se găsesc 25 de trofee, printre care UEFA Champions League. E, probabil, cel mai titrat fotbalist descoperit de Gică Hagi.
Tehnicianul român este cel care l-a promovat la începutul anilor 2000. Se întâmpla în perioada în care antrena Galatasaray. În 2013, fostul star al celor de la Bayern Munchen a fost la un pas de cucerirea Balonului de Aur.
De-a lungul anilor a evoluat pentru formații mari, cum ar fi Boulogne, Olympique Ales, Brest, Metz, Galatasaray, Marseille, Fiorentina și Salernitana. A adunat 81 de selecții la naționala Franței, marcând 16 goluri.
În planul personal, Franck Ribery este căsătorit de peste două decenii cu Wahiba Ribery, în vârstă de 43 de ani. Cuplul a ajuns în fața altarului în 2002. Cei doi au împreună cinci copii.