Recent, cei de la FC U Craiova au anunțat că își reiau activitatea și s-au înscris în Liga 4, după ce anul trecut au fost retrogradați în Liga 3, dar și depunctați masiv totodată, din motive financiare și administrative, mai exact pentru că finanțatorul Adrian Mititelu (58 de ani) a refuzat atunci să depună dosarul de licențiere pentru Liga 2, iar ulterior, în același context, gruparea din Bănie a fost chiar exclusă din toate competițiile.
Așadar, urmează ca oltenii să înceapă în scurt timp un nou drum, în Liga 4, dar până atunci ei vor juca un prim meci oficial de la revenirea în competiții în Cupa României, în chiar primul tur din noua ediție. FRF a anunțat prin intermediul site-ului oficial că FC U Craiova va juca pe data de 29 iulie, de la ora 17:30, pe teren propriu împotriva celor de la ACSO Filiași.
Astfel, în scurt timp urmează să se producă revenirea echipei lui Adrian Mititelu în fotbalul românesc. Recent, reprezentanții clubului au oferit detalii referitoare la modul în care se va desfășura activitatea de acum înainte: „Echipa va fi pregătită de Costel Dumitrașcu, care va ocupa funcția de antrenor principal. El provine de la centrul de copii și juniori al FCU. În prezent, lotul are 23 de jucători, urmând să fie definitivat în cel mai scurt timp. Antrenamentele și meciurile oficiale pe care le vor juca acasă vor avea loc la baza de pregătire FCU Football Park – Tărâmul Leilor”.
Pe de altă parte însă, pare că oltenii se confruntă în continuare cu probleme administrative și financiare. Concret, clubul apare pe lista FIFA la categoria echipelor cu interdicție la transferuri pentru o datorie de aproximativ 200.000 – 300.000 de euro. Doar că Adrian Mititelu susține că această sancțiune nu poate produce efecte, întrucât entitatea patronată de el se află de ceva timp în procedură de concordat preventiv.
„Nu este valabilă interdicția. Suntem în concordat preventiv. Toate datoriile au fost reeșalonate pentru trei ani. Nu este valabil. Nu știu care este suma exactă. În jur de 200.000-300.000 de euro”, a spus omul de afaceri în exclusivitate pentru FANATIK.