Sport

Anunțul lui Ange Postecoglou înainte de Arsenal – Tottenham: „Nu ne permitem”

Tottenham o întâlnește miercuri pe Arsenal în etapa 21 din Premier League, iar Ange Postecoglou a prefațat derby-ul contra marii rivale.
15.01.2025 | 08:45
Anuntul lui Ange Postecoglou inainte de Arsenal  Tottenham Nu ne permitem
Ange Postecoglou a prefațat meciul Arsenal - Tottenham din Premier League. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Miercuri, de la ora 22:00, Tottenham va juca pe terenul marii rivale Arsenal, în cadrul etapei 21 din Premier League. Ange Postecoglou a vorbit despre duelul contra „tunarilor”, unul în care Radu Drăgușin are mari șanse să fie din nou titular.

Ange Postecoglou: „Este un meci care înseamnă enorm pentru suporterii noștri și pentru club”

Tottenham și Arsenal vin după meciuri în care au jucat 120 de minute în FA Cup. Spurs nu a reușit să marcheze în timpul regulamentar contra formației de liga a cincea Tamworth, dar a înscris de trei ori în prelungiri și a obținut calificarea, în timp ce Arsenal a remizat cu Manchester United, scor 1-1, și a fost eliminată la loviturile de departajare, deși a jucat cu om în plus din minutul 61.

ADVERTISEMENT

Cele două echipe au și foarte multe absențe pentru meciul de pe Emirates, aspect despre care a vorbit tehnicianul lui Tottenham, Ange Postecoglou, la conferința de presă premergătoare jocului. Ultimul nume adăugat pe listă este Timo Werner, care s-a accidentat în meciul de Cupă.

„Nu avem de ales, acesta este meciul care urmează, trebuie să acceptăm asta. Suntem în această situație de mult timp și sperăm că vom primi vești bune, precum revenirea lui Richarlison. Mă bucur că Mikey (n.r. Moore) a jucat în weekend sau când o fi fost. Am pierdut șirul zilelor.

ADVERTISEMENT

(n.r. În acest sezon ați obținut victorii în deplasare cu ambele echipe din Manchester și le-ați învins în cupă pe United, City și Liverpool, cât de mult ar însemna o victorie și pe terenul lui Arsenal?) Dincolo de orice altceva, este un derby și un meci important, chiar și dacă eram pe primul loc, asta nu ar fi schimbat semnificația acestei partide. Este un meci unic, deoarece înseamnă enorm pentru suporterii noștri și pentru club. Trebuie să ne concentrăm pe acest aspect pentru a da tot ce avem mai bun, ca să îi facem fericiți pe suporteri. De asemenea, în contextul sezonului, ar fi important să începem să câștigăm meciuri în campionat” a transmis Ange Postecoglou, conform football.london.

Tottenham ocupă locul 12 în Premier League după 20 etape, cu 24 de puncte. Echipa lui Radu Drăgușin este implicată și pe alte trei fronturi: Cupa Angliei, Cupa Ligii, unde este aproape de calificarea în finală, și Europa League.

ADVERTISEMENT

Tottenham nu se va despărți de niciun jucător în această iarnă: „Nu ne permitem”

Tehnicianul a vorbit și despre perioada de transferuri și a confirmat faptul că niciun jucător nu va pleca de la Spurs în ianuarie, cu excepția unor juniori care urmează să fie împrumutați.

(n.r. Au existat progrese la capitolul transferuri?) E greu de spus. La majoritatea cluburilor, e greu să ai certitudini în ianuarie. Trebuie ca foarte multe lucruri să iasă bine. Am spus săptămâna trecută că oamenii din club lucrează din greu la acest lucru și dacă vor fi noutăți, vom anunța. 

ADVERTISEMENT

Nu ne permitem să pierdem jucători în acest moment. Unii dintre fotbaliștii tineri, precum Alfie Dorrington, vor pleca sub formă de împrumut, cred că și Will Lankshear va fi împrumutat pentru că a jucat puțin. Dar dincolo de asta, dacă se va întâmpla ceva în această perioadă de transferuri, va fi la capitolul veniri” a afirmat tehnicianul australian.

Tottenham a transferat doi fotbaliști până acum în această iarnă, portarul ceh Antonin Kinsky (21 de ani), pentru care a plătit 16,5 milioane de euro celor de la Slavia Praga, și tânărul fotbalist coreean Min-hyeok Yang (18 ani), transferat cu 4 milioane de euro de la Gangwon FC.

ADVERTISEMENT