Mihai Rotaru a declarat la FANATIK SUPERLIGA, în urmă cu câteva zile, că meciul dintre Vaslui şi Universitatea Craiova din 2009 a fost blat. Atunci, cele două echipe se băteau pentru un loc în cupele europene, în ultima etapă a sezonului.
Răspunsul lui Adrian Porumboiu nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Fostul patron de la FC Vaslui a declarat la FANATIK SUPERLIGA că o să-l dea în judecată pe Mihai Rotaru pentru acuzele de blat:
“Nu există niciun fel de dubiu. Cel care a făcut afirmaţia respectivă va trebui să răspundă în instanţă. L-am dat în judecată (n.r. – pe Mihai Rotaru). Mă gândesc să îi cer între un leu şi doi lei. Sau, și mai bine, o să-i cer 10 % din pomana pe care a primit-o de la ANRP.
Trebuie să căutăm adresa exactă unde să-l găsească instanța. Dar nu asta este important. Pentru cei care au ceva în memorie, trebuie să amintesc că meciul s-a jucat pe muchie de cuţit. Craiova avea nevoie de un egal, Vasluiul ca să se califice în Europa League trebuia să câştige.
Cu noroc şi cu o echipă foarte bună. Au fost 25-30.000 de spectatori. Când s-a ajuns să se discute despre acel blat, o nerozie, o batjocură de afirmaţie, trebuie să se ţină cont de următorul lucru: Craiova juca pentru cupele europene şi încasa 1,5 milioane de euro dacă ar fi câştigat acel meci. Bani pe care i-ar fi luat de la UEFA. Imaginați-vă câți bani ar fi încasat Craiova și din meciurile jucate acasă, unde aveau cel puțin 30.000 de spectatori! În comparație cu Vasluiul, unde nu depășeam 7-8 mii de spectatori…
Cât de bolnav să fii să crezi că poate fi blat? Cum să fie blat când în iunie am câștigat cu 1-0 la Craiova, în octombrie, același an, am bătut cu 2-1 tot la Craiova, iar în 23 octombrie 2010 am câștigat cu 1-0, cu Victor Pițurcă antrenor la ei și un penalty reatat de ei în minutul 90. Deci din cele trei meciuri disputate la Craiova, două în 2009 și unul în 2010, n-am pierdut niciunul, le-am câștigat pe toate trei. Dacă unul a fost blat după mintea creață a unorea, celelalte două ce-au fost?
Trăim într-o lume în care apare orice păcălici, orice om care a stat la mila statului, nu are treabă cu fotbalul, a intrat în fotbal ca să cheltuie nişte bani pe care i-a primit gratis, că sunt bani publici.
Îţi e greu să înţelegi aceste idioţenii. Când cineva joacă pe masă cu o calificare, să spun la 25-35.000 de oameni, să pui la îndoială şi să spui că a fost blat. Aş vrea să prezinte în instanţă un singur element că a fost blat.
Nu poţi să jigneşti în halul ăsta două echipe. Dacă acest mare manager, co-proprietar, să îmi spună dacă a avut în întreaga carieră un fotbalist la jumătatea valorii lui Wesley sau Adailton”, a spus Adrian Porumboiu la FANATIK SUPERLIGA.
FANATIK SUPERLIGA, emisiune moderată de Horia Ivanovici, se vede în direct și în exclusivitate pe www.fanatik.ro în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30.