Anunț important pentru toți românii. Luna septembrie vine la pachet cu obligativitatea posesorilor de mașini, case sau terenuri de a plăti tranșa a doua a impozitului. Iată care este termenul limită!
În luna septembrie, românii trebuie să bage mâna adânc în buzunare. Cei care sunt proprietari de imobile, terenuri sau dețin mașini, trebuie să plătească a doua tranșă a impozitului.
Anul acesta, deținătorii obiectelor menționate mai sus trebuie să plătească un impozit pentru fiecare dintre ele. În plus, cei care au în posesie case sau mașini scumpe, sunt obligați să plătească ”taxa pe lux”, adică, un impozit special.
Totuși, există și câteva detalii cărora românii trebuie să le dea atenție. De exemplu, dacă la finalul anului trecut aveau în posesie un mijloc de transport, dar, între timp l-au vândut, asta nu-i scutește de plata impozitului.
Din contră. Dacă la data de 31 decembrie 2023 dețineai o mașină pe care acum nu o mai ai, în septembrie anul acesta, ești obligat să plătești impozit pentru ea.
Românii care dețin mașini pot să plătească impozitul la bugetul localității unde își au domiciliul, sediul sau punctul de lucru. Ca și până acum, impozitul poate fi plătit eșalonat, în două tranșe.
Românii au posibilitatea de a plăti prima tranșă a impozitului până la 31 martie, iar cea de-a doua tranșă poate fi plătită până pe 30 septembrie. Desigur, impozitul poate fi achitat și integral, într-o singură tranșă.
Românii care dețin mașini și vor să plătească tot impozitul până la data de 31 martie, beneficiază de o bonificație de până la 10%. Această bonificație este mereu stabilită prin hotărârea consiliului local.
De la plata impozitului pe mașinii este și o serie de reduceri sau chiar scutiri. Nu se plătește impozitul pentru mașinile veteranilor sau văduvelor de război. Scutiți de impozitul auto sunt și cei care au handicap grav sau sunt încadrați în gradul I de invaliditate.
Românii care au în posesie autoturisme hibride, plătesc cu 50% mai puțin. Cei care au motociclete cu ataș, impozitul pentru ataș este de 50% din valoarea impozitului pentru motocicleta respectivă.
Tot în două tranșe, respectiv până la 31 martie și 30 septembrie pot fi plătite și impozitele pentru case sau terenuri. În cazul clădirilor, valoarea impozitului se stabilește în funcție de destinația lor. În cazul terenurilor, impozitul se stabilește în funcție de suprafață, de zonă și de categoria de folosință.