News

Anunțul Rompetrol după incendiul de la Petromidia. Ce se întâmplă cu livrarea de carburant

Anunțul Rompetrol după incendiul de la Petromidia referitor la livrarea de carburant
02.07.2021 | 21:37
Anuntul Rompetrol dupa incendiul de la Petromidia Ce se intampla cu livrarea de carburant
Anunțul Rompetrol după incendiul de la Petromidia. Sursa foto: Inquam / Costin Dincă
ADVERTISEMENT

După incendiul de la Petromidia, în care și-a pierdut viața o persoană, iar alte cinci au fost rănite, Rompetrol a transmis un comunicat în care vorbește despre livrarea de carburant.

Anunțul Rompetrol după incendiul de la Petromidia

Astfel, compania a anunțat că livrarea de carburant nu va fi afectată în țara noastră în urma acestei explozii de la Rafinăria Petromidia. Aceasta este cea mai mare și performantă din România.

ADVERTISEMENT

„Compania va continua să asigure livrarea de carburanţi pentru staţiile Rompetrol din România şi regiunea Mării Negre. Monitorizările făcute de autorităţile de mediu au relevat faptul că nu au fost depăşite valorile limită, nefiind afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (oraşul Năvodari, comuna Corbu şi staţiunile turistice din zona limitrofă)”, se arată în comunicat.

Ce a transmis compania referitor la persoanele rănite

Rafinăria Petromidia Năvodari este deținută de  grupul KMGI, fostul Rompetrol Group. Compania a anunțat că în aceste momente cei răniți sunt tratați în cele mai bune condiții.

ADVERTISEMENT

Este vorba despre cinci persoane, dintre care două sunt mai grav rănite, având arsuri pe 45% din corp, iar cealaltă pe 35%. De asemenea, este luat în calcul și un posibil transfer în străinătate.

„Compania depune toate eforturile necesare pentru ca cei afectaţi să beneficieze de cele mai bune condiţii de spitalizare şi tratament al rănilor.

ADVERTISEMENT

În funcţie de procedurile medicale şi situaţia colegilor, analizăm şi posibilitatea ca aceştia să fie transportaţi în unităţi specializate din afara ţării, cu sprijinul companiei şi al autorităţilor”, a transmis compania.

Un mort și cinci răniți după o explozie puternică la Petromidia

Vineri, în jurul prânzului, a fost dată alerta pentru un incendiu care a izbucnit la Rafinăria Petromidia Năvodari. Echipajele de intervenție au ajuns la doar opt minute de la apel și datorită acestui lucru pagubele nu au fost atât de însemnate.

ADVERTISEMENT

De altfel, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că a fost evitată o catastrofă mult mai mare la Petromidia. Din păcate, o persoană și-a pierdut viața. Inițial, aceasta a fost dată dispărută, dar apoi a fost constatat decesul.

Alte două persoane sunt tratate în Capitală, la Spitalul Floreasca, după ce au fost aduse cu elicoptere SMURD.

ADVERTISEMENT