Anzor Mekvabishvili este unul dintre puținii internaționali din SuperLiga prezenți la Campionatul European din Germania. FANATIK a stat cu ochii pe unul dintre preferații patronului Mihai Rotaru.
Anzor Mekvabishvili nu a părut emoționat la debutul la un turneu final în meciul dintre Turcia și Georgia. Închizătorul lui Willy Sagnol a avut însă dificultăți în fața atacurilor turcilor. „Olteanul” nu a reușit să blocheze șutul din minutul 10 al lui Kaan Ayhan care s-a dus în stâlpul din stânga porții și a fost apoi aproape să se oprească în plasă.
Vedeta Calhanoglu i-a pus și mai mari probleme și a reușit să șuteze la poartă din voleu chiar de lângă jucătorul Universității Craiova în minutul 22. Extrem de combativ în duelurile directe, Anzor Mekvabishvili a intervenit însă de fiecare dată în limitele regulamentului și nu s-a expus prin încasarea unui cartonaș galben.
Chiar dacă din punct de vedere ofensiv nu a reușit să aducă foarte multe plusuri în prima repriză, Anzor Mekvabishvili a avut o evoluție mai bună comparabil cu vedeta echipei, Khvicha Kvaratskhelia.
Anzor Mekvabishvili a avut o seară grea la Dortmund și a fost foarte întrebuințat pe fază defensivă. A reușit să blocheze mai multe atacuri ale turcilor, însă a fost și depășit în unele momente. Cu toate acestea, deși are doar 23 de ani, nu și-a pierdut cumpătul în momentele importante.
Per total, mijocașul „box to box” al Universității Craiova s-a ridicat la înălțimea meciului și momentului istoric pentru naționala Georgiei. Nu a făcut greșeli mari, chiar dacă a mai greșit pase și a făcut o risipă mare de efort. Drept dovadă, Willy Sagnol a efectuat prima schimbare abia în minutul 71.
Anzor Mekvabishvili a fost notat după evoluția sa de site-ul de specialitate sofa.com, cu 6.9. Mijlocașul a avut o notă mai mare decât vedeta Georgiei și a lui Napoli, Kvaratskhelia (6.5). De la georgieni, au primit note mai mici Giorgi Tsitaishvili (6.4), Lasha Dvali (6.8), Giorgi Chakvetadze (6.7), Solomon Kvirkvelia (6.5). În concluzie, o evoluție bună, în nota echipei.
Willy Sagnol a decis să înlocuiască pe închizătorul „leilor” în minutul 90, când l-a introdus pe teren pe Sandro Altunashvili, un mijlocaș de profil mai ofensiv.