Apa din România în care nu e bine să faci baie. Specialiștii atrag atenția asupra riscurilor la care se supun cei care aleg să se răcorească în aceste locuri, pentru a scăpa de caniculă. Turiștii se pot alege cu probleme grave de sănătate.
Medicul infecționist și directorul medical al Institutului Matei Balș, dr. Adrian Marinescu, sfătuiește românii să evite să intre în apele stătătoare. Medicul a declarat pentru dcmedical.ro că, în general, lacurile pot fi un pericol real.
Dincolo de frumusețea naturală și peisajele ce încântă ochii vizitatorilor, cele mai multe lacuri din România pot reprezenta un pericol pentru organism dacă alegem să înotăm în ele. Dr. Adrian Marinescu spune că acestea nu sunt monitorizate la fel de atent precum plajele de pe litoral.
De altfel, potrivit cercetărilor, nivelurile de E.coli regăsite în apele stătătoare pot fi mult mai ridicate decât pe litoral. Prin urmare, oamenii care vor să se răcorească în lacurile din România se pot alege probleme de sănătate.
„Oare ce facem cu lacurile din România. Este evident că dacă am face niște măsurători, am vedea că e mult mai rău (decât pe litoral în ceea ce privește concentrația de E.coli).
Nu stă nimeni să verifice lacurile din România, că se merge pe ideea că în apa stătătoare nu trebuie să faci baie. Și, totuși, foarte multă lume face baie.
De aici și riscul de a face leptospiroze și orice altceva. Multe dintre bolile infecțioase se pot transmite din acel lac”, a declarat medicul Adrian Marinescu, potrivit dcmedical.ro.
Leptospiroza este o boală infecțioasă care poate să apară prin contactul cu apa sau solul contaminate cu urina animalelor infectate. Se manifestă prin febră, dureri de cap, musculare, frisoane, vărsături, greață, durere abdominală, diaree și erupții cutanate.
În cazuri grave, leptospiroza poate afecta ficatul și rinichii. Boala poate fi confundată cu alte afecțiuni, iar netratată poate duce la insuficiență renală sau hepatică ori meningită, arată sursa citată.