Life

Apar noi puncte de reciclare unde primești mai mult de 50 de bani. Garanția se ia pe loc. Ce alte materiale poți aduce

Se deschid noi puncte de reciclare în țară. Românii pot primi acum o garanție mai mare de 50 de bani și pot recicla mai multe tipuri de materiale.
06.12.2024 | 13:46
Apar noi puncte de reciclare unde primesti mai mult de 50 de bani Garantia se ia pe loc Ce alte materiale poti aduce
Apar noi puncte de reciclare. Ce alte materiale poți aduce. Foto: jurnaldesustenabilitate.ro

Românii vor avea în curând mai multe puncte pentru reciclare, unde se oferă recompense mai generoase. În plus, românii vor primi bani și pentru obiecte din alte materiale, nu doar cele din plastic

Apar puncte de reciclare cu garanții mai mari de 50 de bani. Românii pot încasa banii instant

Magazinele Carrefour vor accepta de acum încolo mai multe tipuri de materiale pentru reciclare. Nu va mai fi vorba doar de PET-uri, ci și de alte materiale pe care le folosim zilnic.

Mario Crețu, directorul de Afaceri instituționale și mediu de la Carrefour România, a anunțat în cadrul emisiunii Gândul Green, schimbări importante în sistemul de colectare a materialelor reciclabile.

Pe lângă sticle și doze de aluminiu, românii vor putea să aducă la reciclat și cutii de carton, cutii de suc și lapte (cutiile Tetra Pak), și chiar materiale textile.

Carrefour face deja pași importanți în direcția sustenabilității, iar ambalajele pe care le va folosi vor fi verzi și reutilizabile. Se implementează și proiectul privind eliminarea plasticului din zona de detergenți vrac.

Noile puncte de reciclare vor putea oferi garanții mai mari decât cele actuale, ceea ce ar motiva mai mulți români să participe activ la reciclare.

Sistemul actual de Garanție-Returnare acoperă doar 25% din totalul ambalajelor de pe piață, ceea ce înseamnă că mai există potențial de creștere.

“Noi reducem cu mii de tone prezența de plastic pus în piață. Avem și aici legislație, dar noi suntem cumva înaintea ei. O să venim în viitor cu programe interesante pe tot ceea ce înseamnă filiere noi de reciclare.

Acum reciclăm petul, sticla și dozele de aluminiu cu Sistemul Garanție-Returnare, dar veți avea și alte surprize interesante, pentru că Sistemul Garanție-Returnare acoperă undeva la 25% din piață. Mai sunt și alte zone, precum Tetrapak-ul, cartonul, textilele, care pot fi reciclate în viitor. Deci veți avea surprize cât mai plăcute la noi”, a precizat Mario Crețu, potrivit news18.ro.