Sport

Apărarea Universităţii Craiova, visătoare în start de meci! Vedetele au greşit sub ochii omului trimis de Hagi. Foto

Universitatea Craiova a început cu stânga meciul cu Levski Sofia. Bulgarii au deschis scorul rapid, în minutul 8, când Dimitrov a profitat de apărarea visătoare a lui Coelho.
22.07.2026 | 21:00
Apararea Universitatii Craiova visatoare in start de meci Vedetele au gresit sub ochii omului trimis de Hagi Foto
Apărarea Universităţii Craiova, visătoare în start de meci! Vedetele au greşit sub ochii omului trimis de Hagi. Sursa: Renato Anghelescu / Fanatik
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova visează să ajungă în grupele Champions League, mai ales că traseul până în play-off este unul abordabil pentru campioana României. Debutul meciului cu Levski Sofia, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, nu a fost cel plănuit de Filipe Coelho.

Rus şi Baiaram, visători la golul lui Dimitrov!

Oltenii au încasat gol în minutul 8. Bulgarii au început bine confruntarea şi au reuşit să puncteze prin Dimitrov, care a profitat de greşeala lui Rusi şi Baiaram şi a trimis în poarta lui Popescu din mijlocul careului.

ADVERTISEMENT

Elevii lui Coelho au avut şansa să egaleze rapid, dar şutul lui Carlos Mora, din poziţie ideală, a trecut mult peste poartă. Jucătorii lui Levski Sofia au reuşit să îi mai surprindă pe olteni pe contraatac, dar Popescu a fost la post de această dată.

Hagi l-a trimis la meci pe Jerry Gane!

Gheorghe Hagi şi-a trimis unul dintre secunzii de la naţională la meci, pe Ionel Gane. „Jerry” a fost chiar antrenor principal la Universitatea Craiova, pentru o perioadă scurtă între iunie şi septembrie 2014, în locul lui Gabi Balint.

ADVERTISEMENT

În tribunele stadionului din Sofia este prezent şi finanţatorul Mihai Rotaru, dar şi nume importante din apropierea echipei, precum Silvian Cristescu. Suprafaţa de joc nu se prezintă în cele mai bune condiţii, iar în prima parte a meciului jucătorii lui Filipe Coelho nu s-au adaptat la condiţiile de joc.

ADVERTISEMENT
Imagini de la tribuna VIP a stadionului din Sofia. Sursa: Renato Anghelescu / Fanatik
Imagini de la tribuna VIP a stadionului din Sofia. Sursa: Renato Anghelescu / Fanatik
  • 8 e minutul în care a marcat Dimitrov
  • 3 şuturi pe poartă au avut bulgarii în primele 24 de minute