Un trecător a surprins un pui de râs pe o stradă din municipiul Lugoj, județul Timiș, în apropiere de centrul orașului. Se presupune că animalul ar fi fost ținut anterior în captivitate.
Conform informațiilor de pe lugojeanul.ro, puiul de râs, care părea rănit, a fost filmat de un trecător în timpul nopții, în jurul orei 3:20, pe o stradă din Lugoj.
„Era lângă Liceul Teoretic Iulia Hasdeu, pe V.V. Delamarina, în această dimineață, pe la ora 3.20”, a transmis cititorul pentru sursa citată.
Primăria Lugoj a reacționat imediat după apariția imaginilor, subliniind că nu are atribuții directe pentru a interveni într-o astfel de situație și că au contactat autoritățile competente pentru a gestiona problema și pentru a proteja cetățenii de posibile riscuri.
„În urma apariției unui material video în presă, în care a fost observat un pui de râs pe stradă, vă informez că acest animal este protejat de lege. Având în vedere că nu dispunem de competențele necesare pentru a interveni direct în gestionarea unei astfel de situații și pentru a preveni eventualele pericole la care ar putea fi expuși cetățenii municipiului Lugoj, am contactat autoritățile competente
. Acestea se vor ocupa de identificarea posesorului animalului, evaluarea potențialului grad de pericol și implementarea măsurilor legale corespunzătoare. Vom urmări cu atenție evoluția situației și vom acționa conform reglementărilor legale pentru a asigura un climat de siguranță și liniște. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă asigur de întreaga noastră implicare în gestionarea acestui incident”, a transmis pentru lugojeanul.ro Călin Dobra, primarul Lugojului.
Deoarece râsul este o specie protejată, vânarea sau rănirea sa este interzisă, mai ales dacă acesta se află în zone urbane. În astfel de situații, este necesară intervenția unei persoane autorizate să folosească o armă tranchilizantă pentru capturarea în siguranță a animalului.
„Este un pui de râs, asta e clar, după părerea mea. Suntem în zonă de zeci de ani — din ’96 sunt aici — și nu am avut niciodată așa ceva pe fondurile gestionate de noi la AJVPS. Nici nu avem aceste animale în gestiunea noastră, nu apar nicăieri. E posibil ca acest râs să fi fost ținut în captivitate și să fi scăpat. (…)
Spre exemplu, Sânnicolau Mare are o astfel de armă, și, în mod ideal, fiecare primărie ar trebui să dețină una pentru cazuri de câini vagabonzi. Dar pentru a tranchiliza sau captura un râs, este nevoie de o aprobare de la Agenția de Mediu. Deoarece situația s-a petrecut în perimetrul UAT-ului, primăria este cea care trebuie să se ocupe de intervenție”, spune Cornel Lera, directorul AJVPS Timiș.