Life

Apariție surpriză la Asia Express- Drumul Împăraților: „M-au trecut toate căldurile!”

Asia Express 4 le aduce celor 6 echipe rămase în competiția de la Antena 1 o surpriză de proporții, odată cu începutul etapei cu numărul șapte.
29.10.2021 | 14:36
Aparitie surpriza la Asia Express Drumul Imparatilor Mau trecut toate caldurile
Apariție surpriză în ultima etapă din Georgia la Asia Express- Drumul Împăraților. Sursa foto: a1.ro
ADVERTISEMENT

Eliza și Cosmin Natanticu sunt concurenții care se bucură de un mic avantaj în ediția de duminică, 31 octombrie 2021, de la ora 20:00, asta datorită pietrei care a fost de culoare verde.

Cei doi primesc un beneficiu din partea producătorilor de la Antena 1, dar la fel de bine poate fi vorba de un impediment, depinde numai de ei.

ADVERTISEMENT

Concret, Eliza și Cosmin Natanticu au parte de un invitat surpriză care îi va însoți pe tot parcursul traseului. Despre cine este vorba telespectatorii vor afla cât de curând!

Asia Express, moment neașteptat pentru una dintre echipe

„O fi vreun model? Cineva important? Nu știam ce ne așteaptă, dar știam ce îl așteaptă pe Natanticu. Va fi foarte interesant”, spune Irina Fodor.

ADVERTISEMENT

Rolul invitatului surpriză este unul foarte interesant, asta pentru că personajul poate fi de un real ajutor pe Drumul Împăraților.

„M-au trecut toate căldurile!”, este declarația Elizei, soția actorului Cosmin Natanticu de la Asia Express 4.

ADVERTISEMENT

De asemenea, reacția vedetelor de la Antena 1 este și ea una surprinzătoare pentru telespectatori, întregul moment putând fi urmărit duminică, de la ora 20:00.

Imagini din emisiunea Asia Express 4
Imagini din emisiunea Asia Express 4. Sursa foto: a1. Colaj: Fanatik

Asia Express, o nouă etapă pentru concurenți

Mai mult decât atât, cele 6 echipe de la Asia Express 4 au parte de o nouă etapă, odată cu plecarea din Turcia în Georgia. Concurenții au de trecut prin noi misiuni și probe complicate.

ADVERTISEMENT

Irina Fodor este cea care le dă participanților indicații foarte stricte prin stație, precum și o hartă cu multe necunoscute, opriri și misiuni.

Miza este una foarte importantă, și anume prima imunitate, dar pentru asta concurenții au de trecut prin numeroase răsturnări de situație pe Drumul Împăraților.

Asia Express îi aduce și în fața unei degustări din vinul local, ca ulterior cele 6 echipe rămase în concurs să le recunoască și să le pună într-o anumită ordine.

Un alt joc care este difuzat la finalul săptămânii, pe 31 octombrie 2021, este și cel de amuletă. Participanții au posibilitatea să pună mâna pe 1.000 de euro și un avantaj prețios în curs.

Prezentatoarea de la Antena 1 le amintește vedetelor că cele trei echipe care îl vor disputa vor avea parte de o probă în care fizicul și psihicul sunt cele testate.

ADVERTISEMENT