APIA va începe să plătească subvenţii în valoare de două miliarde de euro fermierilor

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
19/08/2016, 18:23
APIA va începe să plătească subvenţii în valoare de două miliarde de euro fermierilor

APIA a acordat ajutoare UE pentru 96,63% din cererile formulate de fermieri, ceea ce înseamnă 1,901 miliarde euro din care, efectiv în conturile fermierilor a fost plătită suma de 1,877 miliarde euro.

În vreme ce o serie de crescători de animale protestează solicitând chiar demisia înalţilor oficiali din fruntea MADR şi APIA, reclamând că nu le-au fost plătite subvenţiile, APIA a întocmit, la solicitarea MEDIAFAX, lista subvenţiilor acordate fermierilor. Suma totală autorizată la plată este de 1.901,33 milioane euro din care efectiv plătită în conturile fermierilor este suma de 1.877,60 milioane euro, pe toate tipurile de fonduri – Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Buget Naţional, cu următoarele sume: 1.393,18 milioane de euro din FEGA, 210,82 milioane euro din FEADR, 273,60 milioan euro de la buget. Pe lângă sumele respective, acordate pentru anul 2015, s-au făcut plăţi şi pentru Măsura 214 – “Plăţi privind agromediu” în valoare de 15,5 milioane euro.

“Cu prilejul videoconferinţei de joi, directorii executivi ai centrelor judeţene şi-au asumat termenele până la care vor finaliza autorizarea plăţilor pentru cererile de plată fără probleme deosebite care ţin de dezvoltarea aplicaţiei sau de necesitatea clarificărilor cu fermierii pentru erorile depistate. Termenele asumate se întind cel mult până la jumătatea săptămânii viitoare, în funcţie de numărul de dosare din fiecare judeţ, cu condiţia să nu apară erori informatice. În urma acestei videoconferinţe, au fost autorizaţi la plată încă 4.214 fermieri, urmând ca vineri, 19 august, să se emită ordinele de plată pentru aceştia”, au precizat surse autorizate din cadrul MADR.

Potrivit Ministerului Agriculturii, până la data de 18 august 2016, din totalul de 944.075 cereri unice de plată aferente campaniei agricole din 2015 au fost emise ordine de plată pentru 96,63% din cereri, reprezentând un număr de 912.296 de fermieri (pentru cel puţin o schema de plată). În ceea ce priveşte diferenţa rămasă la această dată, respectiv 31.779 cereri aflate pe fluxul de autorizare, doar pentru 1,6% din numărul total de cereri primite, respectiv pentru 15.572 cereri, nu au fost efectuate plăţi pe niciuna din schemele de plată.

Din cele 15.572 cereri unice de plată pentru care nu au fost efectuate plăţi pe niciuna din schemele de plată, 6.891 sunt cereri ale fermierilor care, conform termenelor asumate de APIA de comun acord cu aceştia, vor intra la plată până la sfârşitul lunii august, astfel: 3.863 cereri ale fermierilor selectaţi la controlul pe teren pentru sectorul zootehnic, începând cu data de 24 august 2016; 3.028 cereri care au nevoie de completarea sistemului cu noi formulare pentru rezolvarea erorilor sau clarificări ale codurilor de eroare, începând cu data de 27 august 2016. Funcţionarii APIA care administrează cererile unice de plată trebuie să notifice fermierii pentru clarificarea erorilor din cererile de plată.

Potrivit MADR, la această dată, pentru cererile în care au fost solicitate plăţi pe sectorul zootehnic este necesară clarificarea unui număr de 10.049 erori cu 1.288 fermieri. Într-o situaţie dificilă se pare că sunt şi crescătorii de animale care încă mai protestau, vineri, în faţa Executivului, refuzând dialogul cu titularul de la Agricultură. “Ministrul ne-a cerut să stăm de vorbă, dar deocamdată noi nu avem ce să mai discutăm cu dânsul pentru că am vorbit deja, în prima parte a grevei, de la 1 august, şi lucrurile sunt încheiate cu ministerul şi cu APIA. Noi stăm aici în grevă până când se plătesc banii către fermieri. Suntem în faţa Guvernului şase fermieri. Din declaraţiile ministrului, în care nu pot să mai cred, că e a cincea rundă de declaraţii care nu este respectată, ar fi în jur de 22.000 de fermieri ca re nu şi-au primit subvenţiile”, a declarant pentru MEDIAFAX Costel Caraş, preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România.

SURSA: romaniatv.net

Ştirea MOMENTULUI

Florin Gardoş îi critică pe fanii Craiovei: “Dai totul şi ei te înjură”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×