A devenit oficial! Băneasa Developments, operatorul celui mai mare centru comercial din Bucureşti, a plătit salarii, taxe și impozite de aproape 1,5 miliarde de euro. Totul s-a întâmplat în ultimii 17 ani. Vorbim despre bani pe care cei care se ocupă de mall-ul Băneasa Shopping City, dar şi de galeriile comerciale aferente i-au achitat la bugetul de stat.
Suma, una deloc mică, mai exact, 1,46 miliarde de euro (1,79 miliarde de dolari) a fost reprezentată de salariile nete, impozitele și contribuțiile aferente rezultate ca urmare a efectului indus de dezvoltarea proiectului comercial, de birouri și rezidențial de pe platforma Băneasa, informează Gândul.ro
Vă readucem aminte că societatea Băneasa Developments administrează mall-ul Băneasa Shopping City, precum și clădiri de birouri și rezidențiale în zona de Nord a Capitalei. De asemenea, un studiu privind impactul companiei în economie, realizat de KPMG Advisory a scos în evidență că Băneasa Rezidential reprezintă zona cu cea mai mare suprafață alocată pe apartament din Nordul Bucureștiului.
În acest moment, centrul comercial Băneasa a însemnat o investiţie de 150 milioane de euro şi are o suprafaţă de 68.000 de metri pătrați. Culmea, nici pandemia de COVID-19 nu a reprezentat un punct de cotitură, astfel că, anul trecut, Băneasa Shopping City a înregistrat o cifră de afaceri de 44 milioane de euro și un profit net de 22 milioane de euro.
Totodată, Băneasa Business & Technology Park înseamnă 3,2% din suprafața totală închiriabilă de birouri din zona de Nord a Bucureștiului, de departe cea mai scumpă a Capitalei.
Dacă ne uităm strict la statistici, atunci trebuie să știți că din 2005 şi până în 2021, activitatea comercială a entităţilor Băneasa Developments a generat valoare economică pentru economia României din trei perspective, conform Gândul.ro.
Mai mult decât atât, dezvoltarea proiectului Băneasa a susținut în această perioadă un număr semnificativ de locuri de muncă și salariile aferente acestora
Un alt detaliu interesant este acela că pentru fiecare loc de muncă direct creat prin activitățile comerciale ale entităților Băneasa în 2021, s-au creat alte 20 de locuri de muncă indirect în cadrul lanțului valoric al clienților. Nu se oprește aici și pentru că la fiecare loc de muncă direct și indirect, alte două joburi au fost susținute în cadrul economiei româneşti anul trecut.
Ceea ce înseamnă că prin susținerea acestui nivel de ocupare a forței de muncă, activitatea comercială a entităților Băneasa a susținut 825 milioane de euro în salarii nete pe întreaga perioadă. Atenție, dar și 638 milioane de euro ca încasări fiscale pentru autoritățile publice.
Concret, investițiile inițiale realizate de entități au fost de aproximativ 165 milioane de euro pentru zona comercială Băneasa, 46 milioane de euro pentru complexul rezidențial și 45 de milioane de euro pentru clădirile de birouri.
Ca date statistice, mall-ul a fost inaugurat în aprilie 2008 și i s-a spus centrul comercial Băneasa Shopping City. Acesta a înregistrat cea mai mare investiție inițială din sectorul de retail din România, cu o valoare de aproximativ 150 de milioane de euro. Da, citiți bine, 150 de milioane de euro au fost băgați în afacere.
Doi oameni de afaceri au dezvoltat centrul comercial Băneasa. Vorbim despre Puiu Popoviciu şi Radu Timofte, aceștia având o investiţie totală de 256 milioane de euro – zona comercială, zona rezidenţială şi zona de birouri.
Dezvoltarea a continuat cu adăugarea Grand Cinema Digiplex şi altele, investiţie de aproximativ 15 milioane de euro. În acest moment, numărul de magazine oferite de principalele centre comerciale din București este de ordinul sutelor. Adică, la Băneasa Shopping City sunt peste 370, AFI Palace Cotroceni, 300, Mega Mall, 200, în timp ce la Promenada Mall sunt 140 de magazine.
Dacă ne raportăm la Băneasa Business & Technology Park atunci trebuie să știți că acesta înseamnă aproximativ 3% din totalul suprafețelor locative disponibile în nordul Bucureștiului și reușește să genereze venituri peste media de performanță a altor clădiri de birouri.
Mai mult decât atât, structura pe linii de business a chiriașilor arată că Băneasa Business &. Technology Park se axează pe companii cu un număr mediu până la mic de angajați.
De altfel, piața clădirilor de birouri s-a dezvoltat constant în ultimii zece ani, cu tendință generală axată pe zona de nord, iar în ultimii 5 ani s-a extins și spre alte părți ale Capitalei. Acest lucru a dus la o concurență în ceea ce privește prețul.
Cu toate acestea, Băneasa Business & Technology Park nu a fost deloc afectat. Complexul, deși funcționează într-una dintre cele mai competitive zone, reușește să își mențină o rată de ocupare peste medie, cu prețuri în linie cu piața. De exemplu, în zona Băneasa, chiria medie de referinţă se situează la 11-13 euro/mp, foarte aproape de nivelul mediu al intervalului de prețuri din oraș, și cu o rată de neocupare de 8%.
Dezvoltarea proiectului Băneasa Rezidential a început în anul 2005 și încet, dar sigur acesta a îndeplinit cerințele clienților de a achiziționa sau de a închiria locuințe situate în apropierea marilor clădirilor de birouri. A beneficiat și de o zonă aparte, fiind poziționat în apropiere de Pădurea Băneasa.
Nu a durat mult până când proiectul Băneasa Rezidential a devenit una dintre cele mai mari zone rezidențiale din Nordul Bucureștiului.
Datorită amplasării sale, zona rezidențială are avantajul de a avea acces rapid la zona comercială Băneasa, precum și la Drumul Național 1 (DN1) și autostrăzile A2 (București-Constanța) și A3 (București-Ploiești).
Un lucru trebuie specificat încă de la început. Având în vedere cele 227 apartamente construite în 2005 cu o suprafață medie de peste 227 mp, Băneasa Rezidential se adresează clienților care caută apartamente cu suprafețe mari.
Și da, de asemenea, Băneasa Rezidential se adresează clienților high-end, adică oamenilor dispuși să plătească un preț mai mare pentru o calitate superioară. Complexul oferă o suprafață alocată apartamentelor de aproximativ 326 mp. Trebuie să știți că întreaga suprafaţă a fost calculată prin împărțirea suprafeței totale construite la numărul de apartamente.
Interesant este că întreaga contribuție a zonei comerciale Băneasa pentru societate este cel puţin egală cu importanța economică prin contribuția la binele social în comunitate şi dezvoltarea afacerilor.
Și spunem lucrul acesta pentru că Băneasa Developments a fost una dintre companiile-pionier în dezvoltarea unui centru comercial într-o zonă verde și subdezvoltată, până atunci. Ceea ce, pas cu pas, a dus la dezvoltarea în continuare a zonei rezidențiale din jur.
Nu a mai durat mult până când s-a declanșat, astfel, o dezvoltare dinamică a magazinelor comerciale în București. În aproape 15 ani de funcționare pe piață, centrele comerciale s-au schimbat din punct de vedere al suprafeței, amplasamentului, structurii și arhitecturii, punând bazele pentru transformarea activității comerciale, dar și dezvoltarea mediului înconjurător.
Prin furnizarea de oportunități comerciale, servicii și divertisment cuprinzătoare, atractive și moderne centrele comerciale au devenit un loc frecvent vizitat, contribuind la schimbarea tipurilor de consum și a stilurilor de viață ale oamenilor.
Zona comercială Băneasa nu face excepție de la caracteristicile de mai sus și îndeplinește toate elementele majore pe care ar trebui să le aibă un mall atractiv. Vorbim despre diversitate, confort, divertisment, dar și lux. În plus, zona a contribuit la îmbunătăţirea serviciilor de aprovizionare şi a facilitat cumpărăturile de zi cu zi.
Mai mult decât atât, deschiderea centrului comercial a creat oportunități indiscutabile pentru alte afaceri în domenii cum ar fi:
Așa cum era de așteptat, zona comercială Băneasa induce și o spectaculoasă dezvoltare a zonei metropolitane prin extinderea comunității și a zonei rezidențiale.
Interesant este că, de obicei, dezvoltarea centrelor comerciale induce o suburbanizare, populația migrând din orașele mari către suburban și extraurban, adică în rural, acolo unde centrele de servicii și comerciale sunt la îndemână.
De altfel, în ultima perioadă, locuitorii orașului sunt dornici să se mute în zonele suburbane și rurale, situate de obicei în împrejurimile unei metropole, în căutarea unor condiții de viață mai bune. Și, deși locuiesc în afara orașului, cea mai mare parte a activității acestor oameni se desfășoară lângă birouri, zone de aglomerație comerciale și de divertisment. Ceea ce face ca numărul de locuitori din zona metropolitană înconjurătoare deservită să crească odată cu accesul la facilităţile comerciale.
În același timp, Băneasa Developments a dezvoltat și profilul zonei înconjurătoare. Și, aproape logic, a avut și un impact pozitiv înzona metropolitană:
Bineînțeles că dezvoltarea și accesul la facilități în ceea ce privește shopping-ul au avut, de asemenea, un impact pozitiv asupra prețurilor imobiliare, pe termen scurt. Vorbim despre rezidențiale în principal, ceea ce face în consecință care prețul terenurilor, dar și prețurile de construcție să crească odată cu zona comercială Băneasa.
O urmare firească ține și de creșterea numărului de locuri de muncă, locuri caer au fost create în zonă. Mai multe studii efectuate în domeniul centrelor comerciale au arătat că dezvoltarea lor reduce șomajului, datorită noilor locurilor de muncă pe care le generează.
Drept pentru care, având în vedere multitudinea de locuri de muncă create și menținute prin evoluțiile realizate de entitățile Băneasa, se poate lua în considerare efectul pozitiv asupra ratei șomajului.
Mai exact, acesta a scăzut sau cel puțin s-a menținut la niveluri scăzute, ceea ce a făcut ca statul să respire ușurat. Pentru că, reducerea sau menținerea unei rate scăzute a șomajului este un beneficiu atât din punct de vedere financiar, dar și social.
Locurile de muncă nou create sunt destinate atât oamenilor calificați și experimentați, dar și studenților, adică cei care preferă joburile part time, apărând diverse abilități limitate și oameni cu experiență. Ceea ce însemnă că dezvoltatorul a creat diverse oportunități de angajare atât pentru cei care au studii superioare, cât și pentru cei cu studii medii.
Ca un punct final al prezentării, locația zonei comerciale Băneasa a ajuns fără doar și poate și un punct de atracție pentru turiști. Se întămplă lucrul acesta pentru că oamenii pot ajunge foarte ușor, de la aeroport sau atunci când merg către aeroport, având posibilitatea de a face shopping.
Și aici au avut loc mai multe studii care au arătat că aceste centre comerciale sunt percepute ca având un impact direct asupra creșterii turismului, iar mall-urile moderne sunt percepute ca o atracție turistică și sunt adesea scopul principal al unei călătorii.
Nu în ultimul rând, dezvoltarea zonei comerciale Băneasa a adus o revitalizare a terenurilor folosite anterior pentru activități agricole și a contribuit la impactul pozitiv arhitectural și vizual și, un al lucru îmbucurător, dezvoltarea mall-urilor din zona verde și exterioară metropolei permite și conservarea clădirilor distinctive din centrul orașului (de exemplu – obiective cu valoare istorică și valoare culturală).