News

Aproape 700 de angajați de la Senat primesc spor de antenă. Cât reprezintă acesta din salariul de bază

Aproape 700 de angajați ai Senatului primesc spor de antenă, ce reprezintă un procent considerabil din salariul brut.
28.05.2021 | 15:31
Aproape 700 de angajati de la Senat primesc spor de antena Cat reprezinta acesta din salariul de baza
Aproape 700 de angajați de la Senat primesc spor de antenă. Cât reprezintă acesta din salariul de bază. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Este vorba despre 695 de angajați din Senat care primesc sporul de antena, ce reprezintă nu mai puțin de 15 la sută din salariul de bază pe care îl primesc în fiecare lună.

Angajații Senatului primesc spor de antenă. Ce este acesta

Dar ce reprezintă mai exact acest spor de antenă? Este vorba despre faptul că muncitorii ar fi expuși la câmpuri electromagnetice peste valorile legale,  acestea fiind generate de echipamentele pe care aceștia trebuie să le folosească atunci când sunt la lucru.

ADVERTISEMENT

Președintele Senatului, Anca Dragu a explicat că nu este adeptul sporurilor, însă legislația în vigoare arată că angajații din Senat trebuie să primească această compensație la salariu.

”Numărul pesoanelor încadrate în serviciile Senatului care beneficiază de spor de condiții vătămătoare (antenă) la data de 27.05.2021 era de 695 persoane active”, a transmis Anca Dragu, pentru HotNews.

ADVERTISEMENT

Sporul de antenă e susținut de Senat

Senatul arată că sporurile pentru condiții periculoase sunt oferite deoarece sunt depășite valorile limită stabilite de H.G. nr. 520/2016.

Măsurătorile pentru a se stabili nivelul de câmpuri electromagnetice din instituție au fost realizate este Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii (INCDPM) Alexandru Darabonț.

ADVERTISEMENT

Senatul susține că acestea au fost în conformitate cu prevederile legale. Sporul nu este acordat senatorilor, ci numai personalului angajat în Senat.

“Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare se acordă conform prevederilor Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 917 din 20 decembrie 2017 (..), pe baza expertizei emisă de către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii (INCDPM) Alexandru Darabonț”, arată documentele oficiale.

ADVERTISEMENT

Ce alte sporuri primesc angajații din Senat

Sunt acordate mai multe sporuri angajaților Senatului, printre care și unul pentru persoanele cu handicap grav și accentuat, care primesc un spor de 15 % din salariul de bază.

De asemenea, și cei care muncesc la Senat pe timpul nopții beneficiază de 25 % din salariul de bază pentru orele lucrate între 22 și șase dimineața.

Situația sporurilor de antenă nu este singulară la Senat, pentru că și la Consiliul Concurenței sunt peste 260 de angajați care îl primesc. Acesta este 15 % din salariul de bază și este acordat pentru riscurile generate de radiații antenelor de la Casa Presei, unde are sediul.

ADVERTISEMENT